ZVON: Viitorul model de top BMW Seria 7 se va numi i7 M60 și va avea cel puțin 2 motoare electrice

În luna martie a acestui an, Oliver Zipse, preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, a confirmat că viitoarea generație BMW Seria 7 va avea și motorizare pur electrică. Acum, mulțumită site-ului BMWBlog.com aflăm că modelul de top ar putea primi numele i7 M60 și va fi alimentat doar cu electricitate.

Această zvonuri se aliniază cu declarațiile lui Oliver Zipse, care a menționat în această primăvară că vârful gamei de motorizări pentru Seria 7 va fi o versiune electrică. Oficialul BMW a explicat: “Viitoarea generație Seria 7 va fi disponibilă cu patru variante de propulsii: benzină, diesel, plug-in hybrid și complet electric. Toate trenurile de rulare vor fi bazate pe aceeași arhitectură. Iar modelul de top, cel mai puternic Seria 7 va fi complet electric!”

Încă nu au fost oferite informații oficiale despre puterea sau configurația acestei motorizări. Dar site-ul BMWBlog.com preconizează că potențialul BMW i7 M60 va avea cel puțin 2 motoare electrice, iar sistemul de propulsie ar putea livra măcar 650 CP. Totodată, modelul BMW Seria 7 electric ar urma să aibă baterii cu capacitate de până la 120 kWh, capabile să asigure autonomii de peste 640 km.

Cifrele acestea sunt plauzibile. De exemplu, BMW a confirmat că propulsia electrică a gran coupe-ului i4, care va debuta în 2021, va produce 530 CP. BMW i4 este creditat cu un sprint 0-100 km/h în 4 secunde și cu o autonomie de până la 600 km. De asemenea, BMW a prezentat prototipul Power BEV, adică un Seria 5 Sedan căruia i-au fost adaptate 3 motoare electrice de nouă generație, capabile să livreze împreună 720 CP, pentru un sprint 0-100 km/h în mai puțin de 3 secunde.

Așadar, nu se va duce dorul de performanțe sau putere brută, dacă propulsia electrică va înlocui motorul V12. În acest context, viitoarea generație BMW Seria 7 ar putea fi prima care renunță la simfonia și rafinamentul tradițional cu 12 cilindri.

Desigur, până în 2022, când este așteptat debutul viitorului BMW Seria 7, vom afla mai multe informații despre această tranziție istorică spre performanța electrică. Dar deja au fost date indicii despre renunțarea la motorul V12. Iar acestea vin chiar de la oficialii BMW.

Klaus Fröhlich, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru cercetare şi dezvoltare, a declarat pentru Automotive News Europe, într-un interviu publicat în ianuarie 2020, că motoarele cu 12 și 8 cilindri sunt din ce în ce mai greu de justificat la nivel financiar, de emisii CO2 și chiar performanțe: “Motorul V12 s-ar putea să nu aibă viitor, având în vedere că producem doar câteva mii de unități anual, precum și faptul că se adaugă câteva mii de euro la costurile necesare pentru a-l face să respecte normele de emisii mai stricte. Când vine vorba despre V8, este deja dificil să-l justificăm ca afacere pentru a-l ține în viață, deoarece avem un plug-in hybrid cu motor cu 6 cilindri care livrează 441 kW (600 CP) și destul cuplu cât să distrugă multe transmisii.” Klaus Fröhlich se referă la propulsia plug-in hybrid a conceptului BMW Vision M NEXT, prezentat în vara lui 2019.

Cert este că viitoarea generație BMW Seria 7 a ajuns într-un stadiu avansat de dezvoltare, după cum confirmă cele mai recente poze spion. Acestea au surprins un prototip al presupusului BMW Seria 7 electric purtând noua caroserie. CLICK AICI pentru a vedea mai multe detalii despre aceste poze spion cu următorul BMW Seria 7.

Sursa informațiilor: BMWBlog.com, Automotive News Europe, BMW

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account