Noul Audi A4 vs BMW Seria 3 – Comparativ foto
Noul Audi A4 vs BMW Seria 3 este un comparativ foto ce pune față-n față două modele din segmentul sedanurilor premium cu scopul de a le analiza puțin designul. Încă nu avem prețurile oficiale pentru niciunul dintre cele două modele, dar știm care vor fi motorizările disponibile, precum și care sunt performanțele dinamice și de consum ale respectivelor propulsoare.
Noul Audi A4 vs BMW Seria 3: Fără schimbări radicale de design
Acum câteva zile am văzut primele poze și am aflat primele informații oficiale despre noul Audi A4, iar în urmă cu doar o lună am primit același „tratament” și în cazul noului BMW Seria 3. Primul lucru pe care îl observi în cazul ambelor modele, este acela că niciunul nu vine cu un design radical schimbat față de generația precedentă și că, așa cum era de așteptat, ambele duc mai departe liniile generațiilor precedente. În timp ce noul Audi A4 este un sedan elegant, cu linii armonioase și arcuite, punând accent pe rafinament și pe o sportivitate mai degrabă elegantă decât agresivă, noul BMW Seria 3 abordează problema diferit. Cu un design mai „încruntat”, Seria 3 face apel la tradiție și încearcă să arate că este un sedan dinamic care pune, înainte de toate, accent pe sportivitate.
Noul Audi A4 vs BMW Seria 3: Sportivitate vs Elegenață
Ce-i drept, în poza de mai sus avem de-a face cu versiunea 340i cu pachet M Sport. Cei 326 de cai-putere ai motorului de 3,0 litri, cu șase cilindri în linie, sunt ascunși sub capotă, însă sportivitatea mașinii este evidențiată și de partea frontală. O privire agresivă, completată de o bară față cu „guri” de admisie generoase, alături de blocurile optice alungite spre interiorul grilei frontale, precum și de elementele aerodinamice ale părții frontale îi oferă Seriei 3 un aspect mai agresiv și mai dinamic. De cealaltă parte, Audi A4, cu pachetul S Line, este mai „cuminte”. Ce-i drept, așa a fost întotdeauna. Audi A4, așa cum spuneam, este mașina mai elegantă, cu linii mai rafinate și, chiar dacă pierde la capitolul sportivitate, pare că este o mașină mai „distinsă”, care nu-și propune să mănânce viraje, ci mai degrabă să te ducă în liniște și deplin confort la următoare întâlnire.
Noul Audi A4 vs BMW Seria 3: Designul este subiectiv
Din acest comparativ foto, BMW Seria 3 este „băiatul rău” care se camuflează bine în peisajul urban, care știe când trebuie să fie un domn, dar care, atunci când îl scoți pe-un drum de munte, știe să chinuie și anvelopele. Așa cum am spus-o de foarte multe ori, designul este un capitol cât se poate de subiectiv. Dacă pentru tine sunt mai importante agresivitatea și sportivitatea, atunci, probabil că vei opta pentru BMW Seria 3. În schimb, dacă preferi o mașină elegantă, cu un design mai cuminte, atunci vei opta pentu noul Audi A4. Privite din lateral-spate, mașinile păstrează aceeași ținută. Cu ale sale linii și muchii mai ascuțite, BMW-ul este mai impunător, mai musculos, în timp ce Audi-ul este mai rotunjit și mai pașnic.
Noul Audi A4 vs BMW Seria 3: Interior
Probabil că cele mai mari schimbări în cazul noului Audi A4 se observă în interior. Virtual cockpit a fost implementat și aici, iar selectorul transmisiei și designul volanului sau al comenzilor sistemului de climatizare este cu totul nou. Dacă ar fi să ne dăm cu părerea, eu aș spune că noul Audi A4 are un interior mai fumos descât Seria 3. Și nu e vorba neapărat de design, ci de faptul că pare mai atent construit, cu mai multe detalii de calitate. Important e că cei de la Audi au reușit să aducă schimbări majore în comparație cu generația precedentă, în timp ce în cazul Seriei 3 lucrurile sunt în mare partea aceleași.
Noul Audi A4 vs BMW Seria 3: Motorizări
După cum spuneam, încă nu avem prețurile oficiale, dar ne putem face o părere despre performanțele dinamice pentru că știm care vor fi motorizările. Interesant este faptul că, cel puțin la momentul lansării, Audi A4 nu pare să mai poată fi echipat cu motorizarea de 3,0 litri pe benzină. În același timp, versiunea de top pentru Seria 3 este 340i, ce dezvoltă 326 CP și 450 Nm, accelerând de la 0 la 100 km/h în 5,1 secunde. Lăsând la o parte motorizările de top și revenind la propulsoare cele mai populare, cele diesel de 2,0 litri, lucrurile sunt destul de strânse. De exemplu, noul BMW Seria 3 Sedan 320d are acum 190 CP și 400 Nm, motiv pentru care accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,2 secunde și are o viteză maximă de 230 km/h. De cealaltă parte, noul Audi A4 2.0 TDI, în versiunea cea mai puternică, dezvoltă tot 190 CP și 400 Nm, adică exact la fel ca 320d. În versiunea cu tracțiune față și transmisie automată, noul Audi A4 2.0 TDI (190 CP) accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,7 secunde și are o viteză maximă de 231 km/h. Probabil că această diferență se datorează punților motrice diferite, precum și transmisiilor dferite. De notat este și faptul că noul Audi A4 va putea fi configurat și cu o nouă transmisie automată cu opt rapoarte.
În momentul în care vom avea prețurile pentru ambele modele, precum și versiunile de echipare, vom reveni cu o comparație mai amplă care să ia în calcul și prețurile de listă, precum și prețurile pentru opționale în cazul celor două modele.
Citește și comparativul foto BMW Seria 4 Cabrio vs Audi A5 Carbio
A apărut primul număr al revistei BMW Blog România.
Pentru mai multe detalii despre BMW Seria 3 accesează site-ul oficial BMW România.
Pentru mai multe detalii despre Audi A4 accesează site-ul oficial Audi România.