Viitorul Seria 5 beneficiază de un nou proces de producție

BMW Seria 5

Viitorul Seria 5 va fi primul automobil produs printr-un concept de sistem unic, cu celulă optică de măsurare complet automată, în uzina-pilot din München. Braţele cu mişcare liberă ale roboţilor utilizează senzorii pentru a crea o imagine tridimensională a întregului automobil şi generează un model de date 3D pe baza datelor captate, cu o acurateţe de mai puţin de 100 μm. Aceasta permite ca deviaţiile abia vizibile să fie identificate încă dintr-o fază incipientă.

Celula optică de măsurare este implementată ca interfaţă între faza de dezvoltare şi producţia de serie. Ea reprezintă o parte a strategiei de digitalizare a producţiei BMW Group şi susţine standardele de calitate înaltă pentru producţia automobilelor premium. Viitorul Seria 5 va fi primul model care va beneficia de această nouă tehnologie. Eduard Obst, director de analiză geometrică, tehnologia măsurării şi cubaj pentru automobile, explică: „Suntem încântaţi să ajungem la acest reper veritabil în preproducţie cu ajutorul celulei optice de măsurare: o singură măsurătoare ne oferă un model de date 3D al întregului automobil. Măsurătorile individuale şi colectarea datelor – procese de durată – nu mai sunt necesare – astfel se economiseşte timp şi se îmbunătăţeşte calitatea la începerea producţiei de serie”.

P90228105_highRes_fully-automated-opti

Un braţ de robot, dispus pe şine montate pe fiecare axă longitudinală a celulei de măsurare optică, se mişcă liber pe măsură ce realizează o imagine tridimensională a automobilului. Ocupând o suprafaţă relativ mică, acest aranjament permite ca doi roboţi mici şi flexibili să fie utilizaţi în paralel într-un interval optim de lucru. Prin comparaţie cu procesele anterioare, în care roboţii utilizau un singur senzor pentru a înregistra pe rând fiecare parte a automobilului, măsurătorile necesită acum doar jumătate din timp şi sunt finalizare în doar câteva zile. Roboţii sunt echipaţi cu doi senzori care înregistrează puncte de referinţă şi apoi scanează suprafeţe individuale, fiecare de aproximativ 80 cm x 80 cm. Acestea sunt combinate pentru a forma o scanare a întregului automobil. Analizarea rapidă a datelor dezvăluie orice deviaţie, ceea ce permite specialiştilor în integrare tehnică din Divizia Producţie să ia măsurile adecvate din timp pentru viitorul Seria 5.

P90228101_highRes_fully-automated-opti

Scanarea tridimensională a automobilului poate fi complet automată şi realizată în afara orelor de vârf sau noaptea, astfel încât celula de măsurare să poată fi utilizată la capacitate completă. Prin livrarea cu promptitudine a rezultatelor, ciclurile de actualizare sunt mai scurte sau nu mai sunt necesare. Datele măsurate şi rezultatele analizelor sunt disponibile online în cadrul reţelei de producţie şi sunt puse la dispoziţia uzinei responsabilă cu producţia de serie pentru a o ajuta în pregătiri. Celula optică de măsurare complet automată capătă o importanţă tot mai mare în cadrul BMW Group. Încă din 2015, la München se utilizează cu succes această tehnologie în procesul de realizare a uneltelor pentru măsurarea completă a componentelor individuale din tablă, precum şi pentru inspecţia uneltelor.

P90228106_highRes_fully-automated-opti

Citește și cele mai recente noutăți despre viitorul Seria 5:

Viitorul BMW Seria 5 hybrid

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account