VIDEO: Everything M3s oferă un kit de conversie la transmisie manuală pentru BMW M3 CSL

BMW M3 CSL a fost lansat în 2003 pe baza generației și este considerat una dintre cele mai pure versiuni din istoria tuturor generațiilor M3. A fost construit în 1.383 de unități, ceea ce face cu atât mai mare valoarea sa de colecție. Așadar poate părea un sacrilegiu să supui rețeta sa tehnică la operezi modificări. Dar compania britanică Everything M3s propune un kit care promite o interacțiune poate și mai viscerală între șofer și BMW M3 CSL.

M3 CSL se diferenția de coupe-ul BMW M3 E46 standard prin greutatea redusă cu 110 kg, mulțumită unor elemente precum plafonul din plastic ramforsat cu fibră de carbon. Puterea sa a fost crescută la 360 CP și cântărește doar 1.385 kg. Rezultatele acestei abordări spartane sunt un comportament dinamic de excepție și demaraje 0-100 km și 0-200 km/h în 4,9, respectiv 16,8 secunde. Totodată, BMW M3 CSL a fost echipat în serie exclusiv cu transmisia SMG II cu sistem Drivelogic și funcție Launch Control. Această cutie de viteze secvențială este de fapt o transmisie manuală automatizată, care avea performanțe apreciabile pentru vremurile ei. Însă evoluția rapidă a transmisiilor automate o fac acum să pară depășită la capitolul rafinament.

Astfel, Everything M3s oferă un kit de înlocuire a transmisiei de serie SMG II cu o cutie de viteze manuală. De ce? Pentru că, după cum subliniază inginerii companiei din Banbury, comportamentul transmisiei SMG II nu este prea prietenos în trafic și costă mult când are nevoie de reparații. Drept urmare, a fost conceput un kit de conversie la cutia de viteze manuală. Acest kit include 180 de piese originale BMW. Și sunt folosite doar piese noi, nu recondiționate sau preluate de la dezmembrări. Singura piesă care provine de la o mașină mai veche este pedala de ambreiaj. În plus, sistemul de management electronic al motorului este adaptat pentru a funcționa cu transmisia manuală.

Efortul depus de Everything M3s este respectabil și fiindcă a înțeles foarte bine valoarea de colecție a lui BMW M3 CSL. De aceea, conversia la cutia manuală este complet reversibilă, SMG-ul putând fi oricând montat înapoi. Prețul de bază pentru kit-ul de conversie este de 3.500 de lire sterline. O garanție pentru calitatea modificării este și faptul că Everything M3s este un service specializat în restaurarea și modificarea de modele M3, fondat de Darragh Doyle, un fost inginer și mecanic din Formula 1.
M3 CSL pare să se bucure cu adevărat de cutia de viteze manuală, după cum ne demonstrează clipul video prezentat de Everything M3s. P.S.: Clipul merită și pentru sunetul savuros al motorului cu 6 cilindri în linie.

Nu în cele din urmă, în postarea de pe pagina sa de Facebook, Everything M3s a menționat că următorul model pe lista pentru această conversie la transmisia manuală este M5-ul E50, care are motor V10 de 507 CP și a treia generație SMG.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account