Vechiul BMW Seria 5, mașina anului 2017 în Buzău.

Generația a cincea de BMW Seria 5 a câștigat prestigiosul titlu „Mașina second hand a anului în Buzău „.

Buzoienii sunt printre cei mai mari importatori de BMW-uri Seria 5 second hand din România, fiind responsabili cu peste 60% din totalul importurilor din întreaga țară. Fastuosul eveniment s-a ținut în celebra Piața Daciei, care a fost copleșită de susținătorii BMW-urilor second hand, veniți în număr foarte mare pentru a da un picior în roată câștigătorului.

Primarul buzoian, Constantin Toma, alături de arhiepiscopul Buzăului, Preafericitul Ciprian, au ținut discursuri încurajatoare la adresa samsarilor din Buzău, felicitându-i pentru numeroasele exemplare cu kilometri reali aduse la mâna a doua din Germania.

Deși BMW-ul a avut concurență puternică din partea rivalilor Audi A6 Typ4F și VW Passat Break B6, E60-ul a câștigat detașat, primind voturi atât din partea buzoienilor moldoveni, cât și din partea celor care nu se consideră moldoveni, deși sunt.

Este a patra oară consecutiv când un BMW Seria 5 câștigă titlul de „Mașina Anului în Buzău”, iar buzoienii sunt încântați de faptul că lansarea noului model va duce la deprecierea pe piața second hand a modelului F10, favorit la câștigarea titlului de anul viitor.

 

„Modelul F10 s-a vândut în peste două milioane de exemplare, cu 46% mai bine decât E60-ul, fiind cel mai de succes BMW Seria 5 din istorie”, a declarat Fane Neamțu, unul dintre cei mai mari samsari buzoieni. „Ne așteptăm ca cel puțin un sfert din modelele diesel aflate la vânzare în sudul Germaniei să fie adoptate de buzoieni până la sfârșitul anului”, a mai completat el.

Anul trecut Fane Neamțu a vândut buzoienilor peste 1.000 de modele E60 și aproape 300 de modele F10 și spune că vânzarea BMW-urilor second hand este principalul motor economic al județului. Fane Neamțu, supranumit și samsarul vedetelor, este și samsarul personal al Familiei Regale din România, iar acum doi ani i-a adus președintelui Iohannis șapte șeptare albe extra-full de la Nuremberg.

 

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account