Rossin-Bertin Vorax este propulsat de motorul BMW V10

Supercarul Rossin-Bertin Vorax, noua vedeta braziliana, debuteaza la Salonul auto de la Sao Paulo ce incepe zilele acestea. Supercarul este propulsat de motorul BMW V10 de 5.0 litri de pe M5 E60, atat in configuratia standard cat si supraalimentat.

Modelul Vorax de 570 CP accelereaza de la 0 la 100 km/h in 3,8 secunde si atinge o viteza maxima de 330 km/h. Modelul supraalimentat de 750 CP accelereaza in 3,6 secunde si atinge viteza maxima de 372 km/h.

In timp ce Wiesmann a decis sa renunte la motorul V10 in favoarea noului V8 de 4.4 litri twin-turbo, iata ca brazilienii au ales unul din cele mai bune motoare BMW. Nu este cert totusi cum vor reusi acestia sa asigure cantitatea de motoare necesara, mai ales dupa ce BMW a anuntat incetarea productiei lor.

Vorax utilizeaza o caroserie din fibra de carbon si aluminiu si cantareste doar 1.300 kg.

Cele doua personaje importante din spatele Vorax sunt Fharys Rossin – presedinte si designer, si Natalino Bertin Jr. Primul este un fost designer GM in varsta de 37 ani, iar al doilea este mostenitorul Grupului Bertin, innebunit dupa masini. Telul lor este sa construiasca o masina care sa concureze cu cele de la Ferrari, Lamborghini si Porsche.

Modelul Vorax coupe este programat sa fie lansat pe piata la sfarsitul lui 2011 sau inceputul anului 2012, la un pret situat in jurul valorii de 400.000 USD.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account