BMW Group UK a creat o soluţie second-life pentru bateriile maşinilor electrice în parteneriat cu Off Grid Energy
BMW Group UK a anunţat un parteneriat cu Off Grid Energy pentru a crea soluţii second-life cu dezvoltare durabilă pentru bateriile automobilelor electrice BMW şi MINI.
BMW Group UK va furniza către Off Grid Energy, lideri de piaţă în stocarea energiei, module de baterii pentru a fi adaptate pentru crearea unităţilor mobile de energie, oferind astfel bateriilor retrase de la automobilele electrice BMW şi MINI EV o a doua viaţă după ce nu mai pot fi folosite în mod eficient în maşini.
Graeme Grieve, directorul executiv al BMW Group UK, a declarat: „BMW Group va avea 25 de modele electrificate pe şosele până în 2023 – jumătate urmând a fi full electrice. Suntem încântaţi să colaborăm cu Off Grid Energy pentru a găsi o modalitate durabilă de a continua să utilizăm aceste baterii preţioase, chiar şi după numeroşi ani de folosire în automobilele noastre electrificate”.
Bateriilor automobilelor electrice BMW şi MINI au o garanţie de opt ani sau 160.000 de kilometri. După această perioadă, bateria ar putea păstra în continuare până la 80% din capacitatea iniţială. Chiar şi în acest context este de aşteptat ca la un moment dat bateria să nu mai funcţioneze la nivel optim pentru automobil – chiar dacă poate continua să servească pentru „utilizare secundară” ca sursă mobilă de energie.
Danny Jones, director general al Off Grid Energy, a spus: „Modelul de afacere al Off Grid Energy a fost clădit cu dezvoltarea durabilă la bază, de la modul în care facem produsele noastre şi materialele pe care le folosim până la impactul tehnologiei noastre asupra mediului. Suntem foarte încântaţi să fim parteneri cu BMW Group UK şi să folosim tehnologia noastră pentru a oferit o a doua viaţă preţioasă pentru bateriile de la automobilele electrice BMW şi MINI”.
Prima unitate prototip este funcţională. Alimentată de module de baterie litiu-ion extrase de la un automobil de dezvoltare MINI Electric. Are o capacitate de 40kWh, ce livrează o încărcare rapidă de 7,2 kW şi care va fi folosită la evenimentele BMW şi MINI UK de anul viitor. Cum tot mai multe module de baterii devin disponibile în timp, vor fi construite sisteme cu o capacitate de până la 180 kWh şi capabile să ofere încărcări multiple la puteri de până la 50 kW. Atunci când aceste unităţi sunt utilizate pentru a înlocui modalităţi convenţionale de a genera energie temporară, modulele de baterii vor dubla cel puţin reducerea emisiilor CO2 obţinută la utilizarea originală în automobile, continuându-şi impactul pozitiv în reducerea emisiilor de carbon.
Dezvoltarea durabilă şi eficienţa resurselor reprezintă o componentă centrală a strategiei BMW Group. La anunţarea detaliilor iniţiale ale direcţiei strategice corporate în iulie 2020, Oliver Zipse – preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, a declarat: „Modul în care vom utiliza resursele va decide viitorul societăţii noastre – şi al BMW Group. În calitate de companie auto premium, ambiţia noastră este de a fi lideri în dezvoltare durabilă. Acesta este motivul pentru care ne asumăm dezvoltarea durabilă aici şi acum”. Compania, care a livrat deja peste o jumătate de milion de automobile electrificate, va avea 25 de modele electrificate pe şosele până în 2023, peste jumătate dintre acestea fiind full electrice. BMW Group se aşteaptă ca automobilele electrificate să reprezinte între 15 şi 25% din vânzările globale ale companiei până în 2025. În 2021, un sfert din automobilele vândute de companie în Europa vor fi electrificate – acea valoare este de aşteptat să crească la o treime în 2025 şi la jumătate în 2030.