BMW iX5 Hydrogen a început să fie produs în serie mică în München
BMW iX5 Hydrogen este produs în serie mică la uzina-pilot a Centrului de Cercetare şi Inovaţie din München.
BMW Group începe producţia modelului său BMW iX5 Hydrogen. Fabricarea în serie mică a automobilului alimentat cu hidrogen are loc în uzina-pilot din Centrul de Cercetare şi Inovaţie din München (FIZ). Primul Sports Activity Vehicle (SAV) care dispune de tehnologie cu pile de combustie cu hidrogen (fuel cell) a finalizat deja un program intensiv de testare în condiţii solicitante în timpul fazei de dezvoltare, iar din primăvara anului 2023 va fi folosit ca demonstrator de tehnologie pentru mobilitatea fără emisii în diverse pieţe de pe glob.
„Hidrogenul este o sursă de energie versatilă care are de jucat un rol-cheie pe măsură ce progresăm către neutralitatea climatică”, spune Frank Weber, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru Dezvoltare. „Suntem siguri că hidrogenul va câştiga o importanţă semnificativă pentru mobilitatea individuală şi, prin urmare, considerăm că o combinaţie de sisteme de propulsie electrică cu baterii şi pile de combustie este o abordare relevantă pe termen lung. Pilele de combustie nu necesită nici materii prime critice, cum ar fi cobalt, litiu sau nichel, aşa că, investind în acest tip de sistem de propulsie, întărim şi rezistenţa geopolitică a BMW Group. Flota noastră de test BMW iX5 Hydrogen ne dă oportunitatea să obţinem informaţii noi şi valoroase, permiţându-ne să prezentăm clienţilor o gamă atractivă de produse odată ce economia hidrogenului devine o realitate larg răspândită.”
BMW iX5 Hydrogen este construit în uzina-pilot a BMW Group de la Centrul de Cercetare şi Inovaţie din München. Aceasta este interfaţa dintre dezvoltare şi producţie în care fiecare model nou de la una dintre mărcile companiei este realizat pentru prima dată. Aproximativ 900 de angajaţi lucrează acolo în atelierele de caroserii, asamblare, inginerie de modele, construcţie de concept auto şi producţie aditivă. Fiecare lucrează simultan la până la şase proiecte de automobile şi are misiunea de a se asigura că atât produsul, cât şi procesul de fabricaţie sunt gata pentru producţia de serie. În cazul BMW iX5 Hydrogen, specialiştii în tehnologia hidrogenului, dezvoltare auto şi asamblare iniţială a noilor modele au conlucrat îndeaproape pentru a integra tehnologia de ultimă oră pentru propulsie şi stocarea energiei.
„Producţia BMW iX5 Hydrogen şi a sistemelor de pile de combustie dezvoltate de BMW demonstrează flexibilitatea noastră supremă şi cunoştinţele de neegalat în domeniul producţiei la scară mică”, remarcă Milan Nedeljković, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru Producţie. „Demonstrează că deja deţinem competenţa necesară pentru integrarea tehnologiei cu hidrogen în sistemul de producţie BMW iFACTORY ca tip suplimentar de propulsie.”
Uzina BMW Group din Spartanburg (SUA) furnizează automobilele de bază pentru modelul cu hidrogen, care a fost dezvoltat pe platforma BMW X5. Acestea sunt echipate cu un nou ansamblu de podea în secţia de caroserii a uzinei-pilot, care face posibilă găzduirea celor două rezervoare de hidrogen în tunelul central şi sub banchetă. Sistemele electrice de 12V şi 400V specifice modelului, bateria de înaltă performanţă, motorul electric şi pila de combustie sunt toate integrate în faza de asamblare, alături de piesele de producţie standard. Poziţionat în zona punţii spate împreună cu bateria de înaltă performanţă, motorul electric este un produs al tehnologiei actuale BMW eDrive de generaţia a cincea, folosită şi în modelele electrice şi plug-in hybrid de la BMW. Sistemele cu pile de combustie aflate sub capota BMW iX5 Hydrogen au fost fabricate la centrul de competenţă intern al BMW pentru hidrogen din Garching, la nord de München, începând cu luna august a acestui an.
Numeroase componente sunt produse exclusiv pentru modelul SAV alimentat cu hidrogen, inclusiv unele produse la Campusul de Producţie Aditivă – centrul de competenţă al BMW Group pentru imprimare 3D – care face parte tot din uzina-pilot. BMW iX5 Hydrogen trece prin toate etapele obişnuite de producţie, începând de la atelierul de caroserii, trecând apoi la vopsitorie şi asamblare înainte de a se încheia cu o inspecţie finală a fiecărui automobil în parte. După aceasta, fiecare automobil este supus unui control operaţional complet la centrul de testare al BMW Group din Aschheim.
BMW iX5 Hydrogen combină toate beneficiile unui sistem de propulsie fără emisii locale cu o utilizare remarcabilă de zi cu zi şi capacităţi pe distanţe lungi. Acest lucru face ca tehnologia sa de pile de combustie cu hidrogen să fie o alternativă atractivă complementară la sistemul de propulsie electric cu baterii. Acest lucru este valabil mai ales pentru clienţii pentru care opririle scurte de realimentare şi distanţe lungi sunt obligatorii, precum şi pentru regiunile care încă nu au o infrastructură de încărcare adecvată.