Cursa a început: Bulldog Racing Edition – model special pentru a omagia succesul din cursa de 24 de ore de la Nürburgring
Bolidul se bazează pe un MINI John Cooper Works cu o echipare generoasă, cu o transmisie manuală cu şase trepte şi o putere de 231 CP (170 kW) şi un cuplu maxim de 320 Nm.
Cu acest model special, echipa privată din Nürburg omagiază cea mai bună clasare pentru un MINI într-o cursă de 24 de ore din istoria de 64 de ani a mărcii. Motorul şi multe dotări ale modelului special sunt similare cu cele ale maşinii de curse cu numărul de concurs #126 ce a fost înscrisă de Bulldog Racing, dar dotările de siguranţă impuse de regulamentul competiţiei au fost eliminare în favoarea caracterului practic pentru utilizare zilnică.
„A termina pe locul al doilea şi a obţine primul podium pentru MINI după 24 de ore istovitoare a fost o realizare desoebită. În momentul în care am trecut linia de sosire s-a născut ideea de a împărtăşi acest moment cu fanii noştri. Cea mai mare provocare a noastră în dezvoltarea Bulldog Racing Edition a fost să păstrăm automobilul cât mai aproape de maşina noastră de curse, asigurându-ne totodată că este omologată în continuare pentru şosele”, spune Alexander Schabbach, directorul general Bulldog Racing.
Prin utilizarea diferitelor componente de motorsport, care pot fi combinate şi montate individual, în funcţie de preferinţele clientului, Bulldog Racing Edition creează un adevărat „sentiment de curse” pentru şosea.
Piesa centrală a ediţiei este suspensia KW V3, cu amortizare reglabilă în compresie şi detentă care, printre altele, măreşte aderenţa, îmbunătăţeşte comportamentul în viraje şi creşte siguranţa la limită. Configurarea suspensiei este efectuată pe Nürburgring-Nordschleife, individual pentru fiecare automobil, de către unul dintre piloţii profesionişti ai Bulldog Racing. Jantele OZ HyperGT de 17 inchi, din aliaj, în combinaţie cu evacuarea sport a brandului Remus conferă fiecărui automobil un aspect discret, dar inconfundabil. Un motiv de onoare: după experienţe bune cu anvelopele de curse, Pirelli furnizează anvelopele pentru modelul special, care este echipat cu P Zero Performance în dimensiunea 205/45R17. Setul Stern Performance Parts Clubsport înlocuieşte bancheta cu o bară cu plasă şi covor. Reducerea de masă rezultată îmbunătăţeşte performanţa maşinii.
Unul dintre punctele de atracţie vizuală de la exterior este folia decorativă mare Bulldog Racing pentru acoperiş, care în mod tradiţional este prezentă pe fiecare maşină de curse a echipei. În interior, fiecare ediţie Bulldog Racing vine cu o emblemă individuală care identifică maşina ca o ediţie limitată numerotată şi care documentează ziua în care suspensia a fost setată pe Nordschleife, precum şi cu diverse alte dotări discrete.
„Pentru a putea îndeplini cea mai largă gamă posibilă de dorinţele individuale, fiecare maşină este personalizată în funcţie de preferinţele clientului şi, prin urmare, este unică. Modelul nostru special arată ce modificări putem face maşinii. De asemenea, suntem încântaţi că putem oferi acest serviciu clienţilor cu MINI mai vechi decât generaţia actuală, din 2014 încoace”, spune Alexander Schabbach.
Proprietarii MINI interesaţi pot contacta: sales@bulldog-racing.com.