Noul BMW M3 CS poate fi comandat acum în România de la 148.274 de euro cu TVA

BMW M3 CS

BMW M3 CS este cel mai performant BMW M3 din istorie și poate fi comandat şi în România. Preţul de pornire este 124.600 Euro fără TVA (148.274 Euro cu TVA inclus), cu start de producţie programat pentru luna martie.

În 2023, BMW M GmbH se concentrează pe adăugarea în gamă a unor noi modele excepționale. Noul BMW M3 CS  îmbină tehnologia inspirată din motorsport cu o construcţie uşoară inteligentă, care include un număr mare de componente din plastic armat cu fibră de carbon (CFRP, o configuraţie personalizată a şasiului, caracteristici de design exclusive. Noul model este optimizat pentru performanţe remarcabile pe circuit, dar păstrează şi spiritul practic şi ergonomia, mai ales mulţumită caroseriei de sedan cu patru uşi. Combinaţia sportivitate remarcabilă şi uşurinţa utilizării cotidiene este o caracteristică ce defineşte filozofia modelelor de serie BMW M încă de la început.

BMW M3 CS dezvoltă 550 CP

Puterea provine dintr-o versiune special îmbunătăţită a motorului cu şase cilindri în linie, capabil să funcționeze într-un regim înalt de turații în turaţii , supralimentat cu tehnologie M TwinPower Turbo, dezvoltată pentru modelele BMW M3 şi BMW M4. Acest motor de 3,0 litri formează baza şi pentru motorul care a propulsat BMW M4 GT3 pe poziția de campion DTM la prima încercare în 2022. BMW are o tradiție specială cu titluri de la debutul în DTM, marcată cu modele precum BMW 635 CSi, BMW M3 E30, BMW M3 DTM 2012 sau BMW M4 Turbo DTM 2014.

Motorul asigură o putere maximă de 405 kW/550 CP şi un cuplu maxim de 650 Nm, performanţa fiind livrată cu ajutorul unei transmisii automate M Steptronic cu opt trepte şi prin sistemul inteligent de tracţiune integrală M xDrive.

Cel mai performant M3 de serie omologat pentru șosea

Noului BMW M3 CS are nevoie de doar 3,4 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h şi de 11,1 secunde pentru a ajunge din repaus la 200 km/h. Acceleraţia în reprize, de la 80 la 120 km/h, se încheie în 2,6 secunde (în treapta a patra) sau 3,3 secunde (în treapta a cincea). BMW M3 CS vine echipat standard cu pachetul M Driver şi are o viteză maximă limitată electronic de 302 km/h.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account