Noul BMW Seria 5 Touring va fi lansat în primăvara lui 2024

BMW Seria 5 Touring

BMW Seria 5 Touring va fi lansată în primăvara lui 2024. Dar pe pieţele europene, inclusiv România, lansarea europeană a versiunii Sedan este programată deja pe 21 octombrie 2023. O serie de evenimente programate în acest weekend în reţeaua de dealeri va marca momentul. O săptămână mai târziu, pe 28 octombrie 2023, noua generaţie BMW Seria 5 îşi va face debutul pe şoselele din SUA. Celelalte pieţe globale vor urma din 25 noiembrie 2023.

A opta generaţie a celui mai de succes sedan business din lume va fi oferită pentru prima dată şi ca versiune electrică BMW i5. Chiar de la început, clienţii pot alege dintre două variante ale BMW i5. Noul BMW i5 eDrive40 Sedan are o putere de până la 250 kW/340 CP şi o autonomie de 498-582 de kilometri determinată în ciclul de testare WLTP. Vârful de gamă al întregii serii este BMW i5 M60 xDrive Sedan cu până la 442 kW/601 CP.

Noul BMW Seria 5 Sedan îşi subliniază caracterul progresiv nu numai prin cele două variante de model electric, ci şi cu servicii digitale inovatoare, noua interfaţă BMW 8,5, jocuri în maşină, streaming audio şi video, printre altele, precum şi sistemele foarte avansate de asistare a condusului. O serie de premiere importante în domeniul sistemelor de condus şi parcare autonome sunt posibilitatea de a schimba banda prin fixarea privirii către oglinda retrovizoare şi asistentul de autostradă, care acum le permite conducătorilor din Germania să ia mâinile de pe volan pentru o perioadă mai lungă de timp, la viteze de până la 130 km/h, şi cu condiţia să urmărească în continuare situaţia din trafic şi să poată prelua din nou sistemul în orice moment, dacă este necesar.

CLICK AICI pentru a vedea prețurile și detaliile despre noua generație BMW Seria 5 Sedan.

Noua generaţie BMW Seria 5 Touring îşi va sărbători premiera mondială în primăvara anului 2024. A doua variantă de caroserie a noului BMW Seria 5 va fi disponibilă cu aceeaşi gamă de sisteme de propulsie ca şi noul BMW Seria 5 Sedan. Aceasta înseamnă că noul BMW Seria 5 Touring este primul automobil premium de acest gen care este oferit cu motoare termice extrem de eficiente, inclusiv tehnologie mild-hybrid 48V, sisteme plug-in hybrid şi, pentru prima dată, un sistem de propulsie electric.

De asemenea, va fi lansată și o variantă BMW M5 Touring a noii generații. CLICK AICI pentru a vedea detalii și poze despre viitorul BMW M5 Touring.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account