Range Rover Evoque Cabrio deschide o nouă nișă

Evoque Cabrio

Range Rover Evoque Cabrio devine primul SUV decapotabil din segmentul premium și pare să deschidă o nouă nișă în mediul audo. Este evident că SUV-urile compacte, crossovere sau crosscoupe-urile au început să prindă din ce în ce mai mult din cota de piață, motiv pentru care britanicii de la Land Rover au hotărât să prezinte publicului și primul SUV compact decapotabil.

Evoque Cabrio

Da, sună ciudat, iar Range Rover Evoque Cabrio este, după toate standardele, o mașină ciudată. Dar, cum piața globală de SUV-uri are o creștere estimată de 20% pentru următorii cinci ani, sunt toate șansele ca Range Rover Evoque Cabrio să aibă un succes neașteptat. Target-ul căruia Range Rover Evoque Cabrio se adresează este clar cel care se află în căutarea unui mașini de nișă, dar pentru care o „nișă comună” nu înseamnă câtuși de puțin exclusivitate. Tocmai de aceea, Range Rover Evoque Cabrio are șanse să devină un best-seller. Pe de altă parte, utilitatea unui astfel de model poate fi pusă destul de ușor sub semnul întrebării, la fel cum am putea spune spune și despre abilitățile de off-roader sau despre siguranța pe care Range Rover Evoque Cabrio o poate asigura pasagerilor săi.

Evoque Cabrio

Cu un plafon textil care se „ridică” în 21 secunde, Range Rover Evoque Cabrio cu siguranță îți atrage atenția. Chiar și prin simplul fapt că este o apariție neobișnuită pe străzi. Și, prin faptul că nu putem spune că mașina arată rău, Range Rover Evoque Cabrio poate garanta atenția pe care șoferul o va primi din partea celorlalți participanți la trafic. În cazul decpotării, trebuie menționat și faptul că soft-topul poate fi operat și în mers, dar doar în condițiile în care viteza nu trece de 50 km/h. La capitolul practic, Range Rover Evoque Cabrio se laudă cu un volum al portbagajului de 251 de  litri, ceea ce, pentru un cabrio poate însemna mult. Sau nu. De exemplu, BMW Seria 1 are un volum al portbagajului de 360 de litri, iar Seria 2 Cabrio promite 280 de litri, ceea ce oricum e mai mult decât ce promite Range Rover Evoque Cabrio. Pentru siguranță împotriva răsturnării, Range Rover Evoque Cabrio este echipat cu două bare din aluminiu care se „ridică” în 90 de milisecunde în cazul în care este dedectată o răsturanare.

Evoque Cabrio

Din primele datel, la capitolul motorizări, Range Rover Evoque Cabrio va beneficia de aportul propulsorului pe benzină de 2,0 litri, ce dezvoltă 240 de cai-putere și are o construcție integrală din aluminiu. Mai departe, propulsorul diesel este tot unul de 2,0 litri, cu patru cilindri în linie, ce dezvoltă 180 de cai-putere. Transmisia este una automată cu nouă rapoarte, iar sistemele de off-road ce echipează gama Land Rover (Terrain Response, All-Terrain Progress sau Wade Sensing) sunt prezente și la bordul noului Range Rover Evoque Cabrio. Mașina va fi produsă în Anglia, la fabrica din Halewood, iar vânzările pentru Range Rover Evoque Cabrio vor debuta în primăvara anului viitor și vor acapara 170 de piețe la nivel global.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account