Program de teste pentru piloţii români pe faimoasele Spa-Francorchamps și Nurburgring

Gruparea românească West Competition Racing demarează în 2019 un program de promovare a piloților români de circuit, prima acțiune concretă fiind un test la Spa-Francorchamps cu un model BMW 325i venit din competițiile de pe temutul Nurburgring Nordschleife. Orice persoană interesată poate beneficia de acest program, în limita locurilor disponibile. Proiectul este deschis şi celor care nu au experienţă competiţională, participanţii beneficiind de serviciile de training ale lui Alexandru Cascatău.

Recenta evoluție a competițiilor de circuit din România a dus la rezultate însemnate în ultimii ani pe plan european, în diverse campionate de turisme și GT-uri. Tranziția de la Romanian Endurance Series către Occident a rămas însă mai degrabă un prag psihologic, în pofida acestor deschizători de drumuri care au dat tonul. Alexandru Șiclovan a organizat feedback-ul celor experimentați de o manieră încurajatoare pentru cei ce vor să-i urmeze și a investit într-un pachet tehnic ce susține, concret, aceste idei.

”De cinci ani, colectivul nostru vine cu un mesaj coerent în fața sportivilor. Pe de o parte, nu se poate face motorsport fără resurse financiare consistente, în cea mai mare măsură personale până la pragul consacrării. Ne-am delimitat astfel de un tip de discurs din sfera cazurilor sociale și am venit cu proiecte realiste, cu accent pe beneficii mutuale și activare creativă a parteneriatelor. Totodată, pe lângă mitul accesibilității, vrem să risipim o a doua prejudecată des întâlnită – cea a unui prag financiar imens între planul intern și cel internațional. De la nivelul de bază, până la cel de top, costurile sunt mult mai similare decât ar crede mulți dintre cei ce ajung să se plafoneze în fața unei concurențe precare în țară.”

De la cuvinte s-a trecut la acțiuni concrete în intersezonul 2018-2019, fiind întreprins un pas cu care mai mulți au cochetat, fără să-l concretizeze. ”Chiar dacă nu am mai avut continuitate în sfera competițiilor de circuit în România, pauza de 25 de ani nu i-a făcut pe toți să renunțe la un asemenea deziderat. Mai ales atracția numită Nordschleife a dus la participări diverse în seriile RCN și VLN, sau chiar la marea cursă de 24 de ore. Luând parte ca jurnalist la acest prestigios eveniment în ultimii patru ani, am luat hotărârea de a investi într-una dintre mașinile ce rulau deja pe temutul circuit german. Ținta pe termen lung este să ducem piloții români în seriile occidentale și să ajungem cât mai curând cu o echipă românească la Nurburgring.”

Modelul de urmat pentru moment este cel al lui Alexandru Cascatău, care în 2018 s-a integrat perfect în campionatul belgian de anduranță, reușind podiumuri și chiar o victorie în cadrul monomărcii BMW ClubSport Trophy. El va avea rolul de mentor pentru debutanții români, folosindu-se de experiența acumulată atât pe plan universitar, cât și practic, pe circuite:

”Acest BMW 325i este o mașină ideală pentru a descoperi pistele solicitante – respectă strictele norme de siguranță DMSB, are un comportament ușor de intuit și oferă senzații puternice atunci când îi explorezi limitele. Am perfectat un parteneriat cu firma belgiană Skylimit Track Events, ce organizează zile de teste pe traseele de la Zolder și Spa-Francorchamps, pe care am concurat anul trecut în Belcar. Venim către doritori cu un pachet interesant (mașină de concurs + coaching), dar și cu un preț rezonabil. Mai mult, ceea ce ne dorim este să-i convingem să facă pasul către campionate de nivelul fiecăruia, din Europa Occidentală. Începem cu pistele din Belgia – teste și etapa din RCN, dar vizăm pe termen mediu să ajungem și pe Nordschleife, după ce vom aduna suficienți kilometri și vom cunoaște BMW-ul în cel mai mic detaliu.”

Pregătirea tehnică a mașinii va fi încredințată echipei BMW Team van der Horst, care are o bogată experiență cu modele ale mărcii bavareze și care l-a promovat pe Cascatău în 2018. Primul eveniment organizat de West Competition Racing are loc sâmbătă, 30 martie, când mașina va fi disponibilă pentru teste la Spa-Francorchamps. Mai mulți piloți români și-au manifestat deja interesul de a participa, iar prima confirmare a venit din partea lui Ciprian Petrăreanu, titular în Romanian Endurance Series: ”Ce pasionat nu și-ar dori să ajungă pe un circuit atât de provocator precum cel de la Spa? Doar efectuând asemenea teste îmi pot da seama cât de mare este pasul din mediul familiar al circuitelor autohtone către aceste trasee de tradiție, la care iată că nu e doar un vis îndepărtat să ajungi astăzi.”

Date tehnice:
BMW E36 325i, clasa RCN V4, pașaport DMSB
185CP, diferențial blocant, suspensii reglabile
scaune și centuri omologate pentru competiție
sesiuni de coaching incluse

Detalii: www.westcompetition.ro
Credit foto: Patrick Funk (VLN pix)
Contact: Alexandru Șiclovan / 0729476569 / alexandru@westcompetition.ro

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account