BMW Blog Story – Ciprian Mihai și Cezar Moțoc (BMW E30 stock vs BMW E30 custom)
Se spune că educația pe care o primești acasă este foarte importantă. În acest caz, avem un BMW E30 care a primit o educație mai ortodoxă și altul care s-a abătut de la calea dreaptă și îngustă pentru a-și lărgi puțin orizontul.
Ciprian Mihai e un fotograf de presă auto căruia i-am dedicat un episod și în revistă, dar am vrut să-i vedem E30-ul pe viu, în acțiune, așa că am ascuns un borcan cu miere undeva pe la ieșirea din București pentru a-l cunoaște mai bine. Ursul său a luat imediat urma, mai ales că are nasul foarte aproape de pământ. Pe Cezar Moțoc l-am cunoscut la BMW E30 Fest, unde al său BMW E30 ortodox avea o aură de sfânt printre păcătoși. În povestea de mai jos aflăm de ce un BMW E30 poate satisface mai multe tipuri de propietari și de ce este nevoie de un ecumenism care să unească mai multe viziuni diferite cu același scop – dragostea necondiționată față de urs.