Mini ar putea dezvolta un model diesel sportiv

Conform celor de la Autocar, Mini vrea sa dezvolte pe viitor o versiune sportiva cu o motorizare diesel sub capota. Aceasta va fi comercializata sub sigla John Cooper Works si cel mai probabil va avea motorul de 2 litri, de pe BMW 320d, care intr-o prima faza va dezvolta 150 de cai putere. Exista si unele zvonuri cum ca s-ar putea folosi motorizarea de pe BMW 123d si astfel puterea va urca in jurul valorii de 200 CP.
Masina va dispune in standard de o cutie de viteze manuala cu 6 trepte si de tehnologia start-stop. Modelul ar putea fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva din 2010 si va fi disponibil la dealeri peste aproximativ 1 an de zile.
Nu au fost dezvaluite detalii referitoare la pretul masinii si nu a fost specificat daca va fi disponibila si o versiune sportiva diesel a lui Clubman.
[Sursa : Autocar via Automarket]