Noi poze spion cu BMW Seria 7 facelift 2013

Fotografii de poze spion de la Auto Forum CZ au reperat viitorul BMW Seria 7 facelift 2013.
De obicei ne incepem analiza cu designul exterior, dar haideti sa vedem interiorul de aceasta data. Pentru prima oara avem ocazia sa admiram ceasurile redesenate, ce vor fi oferite la noul septar facelift. Cealalta schimbare importanta adusa interiorului, desi nu e vizibila in aceste poze spion, este reprezentata de un noul sistem iDrive. Desi conceptul din spatele sistemului iDrive ramane neschimbat, principala caracteristica suplimentara este suprafata tactila amplasata deasupra butonului iDrive. Touchpad-ul, in mod similar sistemului de pe modelele Audi, va permite soferului si pasagerului dreapta sa introduca cu usurinta cifre si litere, fara sa fie nevoie sa se uite efectiv la sistem.
Modelele F01 si F02 LCI vor beneficia de faruri cu LED-uri, care au primit o forma mai mica si arata acum mai elegant. Sub camuflaj sunt ascunse indicatoarele de semnalizare, integrate intr-o noua ‘spranceana’. Stopurile raman neschimbate, dar au o culoare usor mai inchisa decat la modelul actual.
Toate modelele BMW Seria 7 LCI vor primi indicatoare de semnalizare integrate in oglinzile laterale.
Sub capota vom vedea mai multe schimbari. BMW va lansa un nou model in familia Seria 7. Modelul BMW 750xd va fi propulsat de motorul diesel de 3 litri tri-turbo care propulseaza noile M550d, X5 M50d si X6 M50d. Motorul dezvolta 381 CP.
Versiunea BMW 740i va fi propulsata de motorul N55B30, care dezvolta 320 CP. BMW 750i va fi propulsat de agregatul N63B44TU, care dezvolta 450 CP. Si gama de motorizari diesel a fost improspatata. BMW 730d si 740d vor dezvolta 258 si respectiv 313 CP, si vor oferi un consum mai bun de carburant. Motorizarea de varf BMW 760i va fi propulsata in continuare de agregatul V12 N74 twin-turbo.
BMW Seria 7 facelift va fi pus in vanzare in acest an in luna iulie; suntem de parere ca BMW va dezvalui noul septar la Salonul auto de la Beijing.
Randare realizata de Auto Motor und Sport
Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro
















































