Poze spion: BMW Seria 5 ActiveHybrid

BMW a prezentat recent, la Salonul auto de la Geneva, al treilea hibrid din gama sa: BMW Seria 5 ActiveHybrid. Cinciarul hibrid are acelasi design cu cel al modelului Seria 5 standard, cu mici cosmetizari: bara fata distincta, nuanta de vopsea specifica si roti aerodinamice.
Programat a fi lansat in 2011, modelul BMW Seria 5 hibrid a fost reperat recent in timpul unor teste, care se concentreaza mai mult pe noul tren de rulare si pe sistemul hibrid. Trenul de rulare prezent pe modelul concept BMW Seria 5 ActiveHybrid consta intr-un motor pe benzina cu sase cilindri si tehnologie TwinPower Turbo, o transmisie automata cu opt rapoarte si un motor electric. Integrarea tehnologiei BMW ActiveHybrid intr-o limuzina deja extrem de eficienta in ce priveste consumul reduce atat consumul de carburant cat si emisiile, cu mai mult de 10%. Putin, dupa cum ar spune unii, dar un pas necesar in directia vehiculelor premium sportive, dar si cu consum redus de carburant.
Motorul electric ofera o functie de „boost”, sprijinind motorul pe benzina la generarea puterii dinamice, pentru un plus de experienta sport la rulare.
Tehnologia trenului de rulare ce echipeaza Conceptul BMW Seria 5 ActiveHybrid permite rularea in conditii de trafic urban doar cu motorul electric si astfel cu zero emisii poluante. In acelasi timp, o functie Auto Start Stop speciala entru hibrizi ofera eficienta in plus prin oprirea motorului cu ardere interna la semafor, la o intersectie sau in traficul aglomerat.
Motorul cu ardere interna este sustinut de un motor electric dezvoltat special pentru conceptul BMW Seria 5 ActiveHybrid, si amplasat intre motorul conventional si transmisia automata. Alimentandu-se cu energie de la bateria de mare voltaj instalata in spatele masinii, motorul electric dezvolta o putere maxima de 40 kW.
La franare, sistemul electric de rulare actioneaza ca un generator, livrand energie electrica ce alimenteaza bateria. Astfel energia cinetica este convertita in energie electrica stocata pentru a fi utilizata mai tarziu, in loc sa fie pierduta sub forma de caldura in sistemul de franare.
Asadar, o tehnologie interesanta dezvoltata de BMW, care va fi cu siguranta implementata pe viitor si in alte modele hibride, cum ar putea fi de exemplu viitorul Seria 6.













































