Audi TT Sportback Concept

Deși a fost prezentat la Salonul Auto de la Paris din acest an, Audi TT Sportback Concept revine din nou în prim-plan, odată cu anunțul oficial de prezentare al noului Audi TT Coupe la Salonul Auto de la Geneva de anul viitor, ce se va desfășura în perioada 5-15 martie.

Dacă designul modelului Audi TT Coupe nu ne surprinde cu aproape nimic, designerii Audi reușind și acum să păstreze în mare parte proporțiile primei generații, lansată în 1998, Audi TT Sportback Concept devine din ce în ce mai intersant. Mai ales că Mercedes-Benz CLA, dar și noul Mercedes-Benz CLA Shooting Brake, sunt modele care au câștigat de partea Mercedes-Benz o serie de clienții noi, mai tineri. Desigur, Mercedes-Benz și-a câștigat clienții și prin prisma noii Clase A, dar și a crossover-ului GLA. Prin urmare, nu excludem ca într-un viitor nu foarte îndepărtat Audi TT Sportback Concept să între în producția de serie pentru a rivaliza cu Mercedes-Benz CLA.

Audi TT Sportback Concept

Privind dimensiunile exterioare, Audi TT Sportback Concept măsoară 4,47 metri în lungime, 1,89 metri în lățime și are o înălțime de 1,38 metri, fiind cu 29 de centimetri mai lung, cu 6 centrimetri mai lat și cu 3 centrimetri mai scund decât noul Audi TT Coupe. Audi TT Sportback Concept menține foarte bine liniile de design ale TT-ului Coupe pe care se bazează. Atât partea frontală, dar mai ales partea din spate a lui Audi TT Sportback Concept, precum și linia arcuită a plafonului se aseamănă izbitor cu cele ale lui Audi TT Coupe. Blocurile optice din spate ale lui Audi TT Sportback Coupe pare că au inspirat și o parte din designul fratelui mai mare: Audi Prologue Concept,  cel care ar putea deveni un rival pentru Mercedes-Benz Clasa S Coupe și pentru un potențial BMW Seria 8 Coupe

Audi TT Sportback Concept

Sub capota lui Audi TT Sportback Concept se află un motor de 2,0 litri, TFSI, ce dezvoltă 400 de cai-putere. Alături de tracțiunea integrală quattro și de transmisia cu dublu ambreiaj S tronic, motorul 2.0 TFSI îi oferă lui Audi TT Sportback un sprint 0-100 km/h în 3,9 secunde. Acest lucru este posibil prin prisma faptului că Audi TT Sportback Concept dezvoltă și 450 Nm între 2.400 și 6.000 de rotații pe minunt, cu 300 Nm fiind disponibili încă de la 1.900 rpm. Consumul pentru Audi TT Sportback Concept ar fi de 7,0 l/100 km, iar emisiile de CO2 de 162 g/km. Sistemul de suspensie a lui Audi TT Sportback Concept este de tip McPherson, dar pentru reduce considerabil masa elementelor suspendate, tehnicienii Audi au folosit din plin aluminiu.

Alături de Audi TT Sportback Concept a fost prezentată și o variantă „de teren” sub forma lui Audi TT Offroad Concept, un studiu de design care ar putea rivaliza e viitor cu Mercedes-Benz GLA, un model care a câștigat încrederea potențialilor clineți printr-un design nonconformist și având la bază o platformă foarte reușită, cea a Clasei A.

Audi TT offroad concept

Nu știm sigur dacă Audi TT Sportback Concept va intra vreodată în producția de serie, dar noi ne-am dori să îl vedem pe străzi. Poate așa, cine știe, am avea parte și de un BMW Seria 2 Gran Coupe.

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account