G-Power descarcă 600 CP sub capota lui BMW M3

Cu siguranță ai nevoie de o basculantă pentru așa încărcătură tensionată.

Cei de la G-Power au fost printre primii tuneri care au oferit un pachet de tuning pentru BMW M3/M4, dar asta nu i-a oprit să continue lupta cu legile fizicii. Primul upgrade de putere pentru BMW M4 oferit de G-Power aducea 560 CP sub capota atletului vedetă din cadrul diviziei M, o putere devastatoare pentru o mașină din clasa asta. Dar acum au revenit asupra deciziei și au spus că 600 de cai ar fi mult mai frumoși.

g-power-m3-f80-schmiderad-forged-wheel-hurricane-rr-6

Când ai peste 500 CP într-o mașină care cântărește 1.600 de kilograme deja ești pe lista supercar-urilor mult mai scumpe și mai exotice, chiar dacă aspectul este foarte înșelător. S-ar putea să ai puține emoții în fața unor confruntări directe, dar cu 600 CP rezerva de liniște este asigurată. Supranumit Bi-Tronik 2 V3, kit-ul de putere ajută BMW M3/M4 să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 3,7 secunde și să atingă o viteză maximă de 350 km/h.

g-power-m5-m5-fxx-turbo-upgrade-3-3

Au reușit asta intervenind masiv asupra turbinelor și a evacuării, dar și cu ajutorul unei resoftări.Acum intervine însă o nouă problemă. Cu toții știm că M-urile sunt cam sălbatice, iar ultimul BMW M3, în varianta stock, se cam străduiește să pună până și cei „doar” 430 CP pe asfalt la plecările de pe loc. Acum vorbim despre 200 de cai putere pe litru, cifre pe care le întâlnim de obicei la EVO-urile sau la STI-urile modificate pentru competiții, dar BMW M4/M3 nu se bucură de aceeași tracțiune ca acestea.

g-power-m3-f80-schmiderad-forged-wheel-hurricane-rr-1

Dacă ești suficient de nebun să te urci la volanul unui astfel de BMW, trebuie să fii suficient de nebun pentru a călări elefantul din  magazinul de porțelanuri.  Dacă nu ești stăpân pe mașină, s-ar putea să plătești cam multe pagube.

Sursa – BMWBlog

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account