BMW M5 F10 vs Lamborghini Huracan LP610-4 – Vânturi sau uragane?
BMW M5 și Lamborghini Huracan nu sunt, teoretic, două mașini rivale. Dar atunci când propietarii lor se întâlnesc pe o linie dreaptă, scopul scuză mijloacele.
Acest BMW M5 F10 este mai mult o mașină de eveniment. Cel puțin asta e concluzia pe care o tragem după ce vedem jantele BC Forged NL 30 Crystal Burgundy de 21 inch. Totuși, porecla acestui BMW M5 F10 este „marele alb”, ceea ce ne face să credem că este un prădător de temut atunci când se află în apele lui.
Un Lamborghini Huracan LP610-4 dezvoltă peste 600 CP cu ajutorul unui V10 de 5,2 litri și accelerează de la 0 la 100 km/h în 2,8 secunde. Totodată, este și mult mai ușor. Așadar, nu ar trebui să-i fie teamă cașalotului de acest biet rechin rătăcit în ape exotice, mult prea limpezi pentru o ambuscadă. Doar că acest rechin nu are teamă de cașaloți și de balene ucigașe pentru că al său V8 de 4,4 litri a primit un upgrade de vreo 200 CP. Rezultatul modificărilor este cât se poate de clar.