BMW Seria 7 | VIDEO

Cu toate că lansarea oficială era programată pentru Salonul Auto de la Frankfurt din această toamnă, oficialii BMW au decis că nu are rost să mai aștepte până atunci, așa că ieri am primit primele poze și informați oficiale despre noul BMW Seria 7. Astăzi avem și video. Dar până ajungem acolo, să recapitulăm câteva din tehnologiile și sistemele pe care le regăsim încorporate sub caroseria absolut superbă a noului Seria 7.
Cei de la BMW se laudă cu o serie lungă de inovații tehnologice care, spun ei, vor duce noul BMW Seria 7 în topul limuzinelor premium din perspectiva comportamentului dinamic, al confortului, al sistemelor de asistență rutieră și din cel al interacțiunii cu mașina. În primul rând, noul BMW Seria 7 este cu 130 de kilograme mai ușor decât generația precedentă, iar acest lucru spune multe despre eforturile pe care BMW le-a depus pentru a reduce masa mașinii. Cheia succesului stă în utilizarea intensă a Plasticului Ranforsat cu Fibră de Carbon, material ce a fost deja testat și verificat pe gama BMW i. Mai departe, în echiparea standard pentru noul BWM Seria 7 se regăsește “butonul” sistemului Driving Experience Control, ce include modul ADAPTIVE. Acest sistem are abilitatea de a modifica setările mașinii în funcție de starea drumului și în funcție de stilul de condus. În plus, noul BMW Seria 7 este echipat cu suspensie pneumatică auto-nivelantă pe ambele punți, precum și cu sistemul Dynamic Damper Control (Control Dinamic al Amortizoarelor). Utilizând toate aceste sisteme, noul BMW Seria 7 se laudă cu faptul că împacă în cel mai bun mod cu putință cele două fețe ale noului Seria 7: sportivitatea și confortul. Pe lângă o serie de dotări normale pentru acestă clasă (scaune reglabile electric, funcții de masaj, încălzire sau ventilație, head-up display etc), noul BMW Seria 7 vine și cu o consolă centrală redesenată care, opțională, continuă și pentru locurile din spate. Pentru cei care-și doresc un sistem de sunet de top, e bine să spunem că BMW a încheiat un parteneriat cu britanicii de la Bowers & Wilkins, astfel că sistemul de sunet provine de la englezi. O altă dotarea ambientală este plafonul panormaic cu lumini de tip LED încorporate, precum și o nouă serie de lumini ambientale, în culori diferite, dar fără să fie stridente sau obositoare. Exact ca la Clasa S. Totuși, spre deosebire de la Clasa S, noul BMW Seria 7 vine la pachet cu un sistem wireless de încărcare a telefoanelor mobile.
Pentru a înțelege exact cum funcționează multe dintre aceste sisteme și tehnologii, puteți viziona filmul de lansare oficial al noului BMW Seria 7.
