BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe – Lupta de nișă

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe este un comparativ foto ce apare ca rezultat al prezentării imaginilor oficiale, de către cei de la Mercedes, ale viitorului rival pentru BMW X4. Acum câteva zile scriam despre posibilitatea ca Mercedes să pregătească modelul GLC Coupe și iată că de data aceasta zvonurile s-au confirmat. Pe de altă parte, în momentul în care Audi a confirmat că pregătește două noi modele – Q6 și Q8 -, era normal ca și Mercedes-Benz să intre în horă cu un „SUV compact coupe”. Adăugând și zvonurile care prezic un viitor BMW X7 ca rival pentru Mercedes-Benz GL, lucrurile tind să devină din ce în ce mai complicate în lupta dintre cei trei producători germani.

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe: două SUV-uri compacte cu forme de „coupe”

Nu vrem să fim răutăcioși, dar ne este cam greu să ignorăm faptul că designerii Mercedes par să se transforme în mici chinezi, hotărâți să copieze modelele BMW. După ce noul Mercedes-Benz GLE Coupe ne-a fost prezentat și, din imaginile oficiale, nu pare să fie decât o copie a lui BMW X6, a venit rândul modelului BMW X4 să intre în vizorul celor de la Mercedes-Benz. Și, cu riscul de a părea subiectivi, nu putem să nu observăm, din nou, similitudinile dintre cele două modele. E adevărat că dacă vrei să faci un SUV sau un SUV compact care să aibă o alură de coupe nu prea ai cum altfel să-l desenzi astfel încât să nu semene deloc cu BMW X6 sau cu BMW X4. Dar totuși, parcă privite din lateral cele două modele seamănă chiar mai mult decât X6 și GLE Coupe. Ca să nu mai adăugăm și faptul că BMW X4 este mașina mai frumoasă dintre cele două și asta în condițiile în care Mercedes-Benz GLC Coupe este încă în fază de concept.

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe: profile extrem de apropiate

Privite din lateral față, cele două modele au multe linii de design în comun. Punând una lâgă alta pozele pentru comparativul foto BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe nu ai cum să nu observi că, în partea în frontală, prizele de aer sunt poziționate în puncte similare, proeminențele de pe capote sunt aproape identice, iar linia pragurilor laterale este și ea foarte asemănătoare. Mai mult, BMW X4 s-a făcut remarcat prin cele două „proeminențe” ce brăzdează lateralul mașinii, în părțile superioare și inferioare ale portierelor, iar aceste artificii de design, menite să dea un aspect mai „musculos” mașinii, se regăsesc și pe lateralul lui GLC Coupe. Coincidență? Noi credem că nu… Oricum, două elemente sunt clar diferite, acestea fiind oglinzile exterioare. Pentru că GLC Coupe este în fază de concept, cei de la Mercedes și-au permis să dea oglinzilor o formă neobișnuită, dar cel mai probabil, până în faza de producție, oglinzile vor reveni la forme mai normale.

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe: măcar spatele e diferit

Comparativul foto BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe ne arată că părțile din spate ale celor două sunt cât se poate de similare diferite. Depinde totuși din ce perspectivă privești. Ținând cont de faptul că Mercedes-Benz GLC Coupe este totuși un concept – chiar dacă cei de la Mercedes ne-au spus că este foarte aproape de producție -, e lesne de înțeles de ce eșapamentul cu patru guri de evacuare arată atât de bine și de ce blocurile optice spate sunt și ele un element diferit. Totuși, dacă te uiți mai bine, o să observi că GLC Coupe nu are nici mânere la uși ce pot fi utilizate, iar acest lucru cu siguranță se va schimba pentru modelul de serie, așa că suntem convinși că nici eșapamentul, nici „stopurile” nu vor rămâne chiar așa. Privind dincolo de aceste aspecte, Mercedes-Benz GLC Coupe respectă rețeta lui BMW X4 în privința liniei plafonului, dar și în cazul celei a hayonului de portbagaj. BMW X4 are un hayon ce desparte blocurile optice spate și care, atunci când îl privești din lateral, îți dezvălui o nouă proeminență, care aduce cu un mic și discret eleron. Da, ai ghicit, și hayonul lui Mercedes-Benz GLC Coupe urmează aceleași linii, separând blocurile optice spate și prezentând aceeași „ridicătură” pe hayon.

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe: exită totuși și diferențe

Dacă te uiți mai atent la poze, vei observa că BMW X4 are la pasajele roților și la praguri elemente ce par adăugate după construcția mașinii, deși nu e chiar așa. Cel mai probabil, aceste elemente fac parte din pachetul aerodinamic M și vei observa că ele au aceeași culoare și sunt fabricate din același material ca cel al caroseriei. În cazul lui GLC Coupe aceleași elemente – la pasajele roților și la pragurile laterale – par să fie făcute din plastic, fapt ce duce la două posibile concluzii: fie cei de la Mercedes au rămas fără bani când au construit conceptul, fie au ales intenționat ca aceste elemente să fie din plastic, cu scopul de scoate în evidență faptul că GLC Coupe va putea să se deplaseze cu ușurință și în off-road. Același lucru este valabil și pentru partea inferioară a bării față a lui GLC Coupe care pare să aibă o protecție suplimentară, cel mai probabil din aluminiu. Din nou, și bara spate este din plastic și este protejată de un element de protecție din aluminiu.

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe

BMW X4 vs Mercedes-Benz GLC Coupe: concluzia e simplă

Așa cum spuneam și mai devreme, e aproape imposibil să desenezi un rival pentru BMW X6 sau BMW X4 care să nu arate ca cele două modele, însă în cazul celor de la Mercedes-Benz lucrurile parcă sunt mult mai apropiate decât ar trebui. Atât GLE Coupe, cât și GLC Coupe sunt două modele construite cu scopul bine definit de a fura din vânzările rivalilor bavarezi. Acum, dacă potențialii clienți Mercedes vor fi împăcați cu faptul că cele două modele au inspirație bavareză, atunci Mercedes și-a făcut bine treaba. Dacă în schimb potențiali clienți se vor arăta deranjați de faptul că marca lor iubită nu scoate modele tocmai originale, atunci Mercedes-Benz s-ar putea să o dea în bară și cu GLE Coupe, și cu GLC Coupe. Până la urmă, totul ține doar de percepția potențialului client.

 

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account