Fan BMW împlinește 30 de ani de când a decis să fie cocălar pe față

Unii cocălari aleg să trăiască în umbră, alții aleg să iasă în față și să se mândrească cu asta.
John Cockster a aflat că este cocălar încă din liceu, când prietenii i-au spus că nu se poartă șosete la sandale, dar a crezut că este doar o răutate din partea lor și nu i-a băgat în seamă. Mai târziu avea să afle că, într-adevăr, nu se poartă șosete la sandale și că lumea încerca să-l ajute. O vreme a încercat să-și ascundă cocălăreala, de frica familiei care ar putea înțelege greșit condiția lui, dar când a aflat că mai sunt și alții ca el, John a decis să iasă din dulap și să recunoască de față cu toată lumea că este cocălar. „Mi-a fost greu să mă mai ascund după ce mi-am cumpărat un BMW”, recunoaște el.
De la proscris la militant pentru drepturile cocălarilor
Astăzi, John Cockster este unul dintre cei mai faimoși cocălari, stilistul personal al cocălarilor de pretudindeni și militant pentru drepturile cocălarilor din toată lumea. Are 30 de ani de când nu se mai ascunde și este mândru că este cocălar. A încurajat și pe alții să fie cocălari și este un fervent orator împotriva discriminării cocălarilor.
John va purta flacăra la Olimpiada Cocălarilor din 2022
Implicat în mai multe activități cocălărești, John vrea să întemeieze și un partid al cocălarilor, iar anul acesta a fost invitat să deschidă Olimpiada Cocălarilor din 2022. „Nu mă voi opri din cocălărit până când cocălarii nu vor fi recunoscuți în toată lumea ca niște oameni normali cu gusturi neobișnuite”, a spus el.
Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
