Interviu in exclusivitate cu Nader Faghihzadeh – Designer de exterior BMW Seria 6 Coupe

Noul BMW Seria 6 Coupe a fost dezvaluit la Salonul auto de la Paris, si dupa parerea noastra, cei care erau ingrijorati ca BMW merge pe o cale mai sigura si mai conservativa in ce priveste designul au fost usurati sa vada rezultatul.
Desi are mai degraba un design evolutiv comparativ cu predecesorul sau, noul BMW Seria 6 aduce multe linii unice de design si pregateste scena pentru modelul revolutionar Seria 6 ce va aparea probabil peste cca. sapte ani.
Pentru a afla mai multe despre masina, filosofia designului si provocarile intampinate, BMWBLOG a stat de vorba cu tanarul si talentatul designer Nader Faghihzadeh, designer al modelelor BMW Seria 6 Coupe si Gran Coupe, dar si cel care a desenat interiorul ultimei generatii Seria 7.
BMWBLOG: Gran Coupe si Seria 6 Coupe – cum ai ajuns sa desenezi ambele modele? Ai participat la o competitie interna de design pentru ambele masini?
Nader Faghihzadeh: De fapt, ca designer de Seria 6, am inceput sa particip la competitii de design, si am fost destul de norocos sa pot desena aceasta masina. A mai fost inca un lucru: am vrut sa avem intreaga familie Seria 6 – Coupe, Cabrio si Gran Coupe. Practic Seria 6 ca o serie ea insasi.
BMWBLOG: Cat de diferit este sa desenezi cele doua masini?
Nader Faghihzadeh: Ambele masini arata ca e vorba de o Seria 6. Acest lucru e important. Iar diferenta sta in personalitate. Si functionalitatea este ceva diferit, depinde de ce anume vrei. Clientul poate primi orice – daca vrea ceva cu adevarat nou, precum o versiune Coupe, atunci poate ca va alege modelul cu patru usi. Coupe-ul classic cu doua usi este modelul acesta.
BMWBLOG: Exteriorul noului sesar Coupe are o infatisare mult mai musculoasa decat a modelului Seria 6 coupe E63. A existat vreun element de design specific ce a fost modificat la succesorul lui E63, si care a fost foarte apreciat?
Nader Faghihzadeh: La inceputul etapei de design, am facut o sedinta. Trei cuvinte au aparut pe masa: viitorul Seria 6 trebuie sa fie atletic, elegant si modern.
Urmatorul lucru este sa incepi cu filosofia a ceea ce ar trebui sa exprime un Seria 6. Iar acesta este cel mai mare coupe al nostru, cea mai luxoasa si cea mai exclusivista masina pe care o putem oferi, iar eu personal am vrut sa-i aduc o linie foarte deosebita. Ar trebui sa fie un coupe foarte distins, dar in acelasi timp ar trebui sa fie un coupe musculos. Daca vezi masina pe sosea, mai ales in mers, suprafetele creeaza impresia de mai multa lumina. Cream acest mix intre precizie si structura suprafetelor.
BMWBLOG: Pentru un model de talia sa, masina are cu siguranta console mai scurte atat in partea frontala cat si la partea spate – care este motivul, performanta sau estetica?
Nader Faghihzadeh: La inceput, am pornit cu proportiile din faza conceptuala a masinii, astfel ca au aparut urmatoarele intrebari: Care este urmatorul pas legat de proportiile unui Seria 6? Ce ar trebui sa facem pentru a o putea face sa fie si mai avansata, comparativ cu generatia viitoare?
Modelul actual Seria 6 a avut foarte mare succes, a iesit pe piata la multi ani dupa ce nu mai avusesem Seria 6. Asadar, acesta ar trebui sa duca proportiile si mai departe, conceptul 2+2 trebuia sa fie mai puternic, iar proportiile putin mai exagerate, latimea mai mare, lungimea mai mare, si pozitia masinii mai joasa. Toate acestea impreuna ofera o impresie noua arhitectului masinii.
BMWBLOG: Ce anume la Seria 6 confera modelului aspectul distinct in cadrul familiei de modele BMW?
Nader Faghihzadeh: Impresia de ansamblu este ca la exterior arata foarte bine, exprima calitate excelenta, suprafete care arata foarte valoroase. Partea frontala a masinii este foarte joasa, comparativ cu restul masinii. Nu vrea sa fie agresiva si sa-si arate puterea, ci are o putere neutra. Nu are nevoie sa tipe puterea si performanta, dar ii poti simti farmecul.
Asadar, avem linii foarte precise in partea frontala, care accentueaza latimea si farurile. De exemplu, daca va uitati la farurile de tip corona, linia acestora impreuna cu suprafata creeaza un flux de putere de la partea superioara spre suprafata si spre partea frontala, dar si catre partea spate. Masina are un spate foarte elegant – acesta este cel mai fluid design spate pe care il oferim din toate masinile BMW.
BMWBLOG: Care sunt elementele de design exterior de care esti cel mai mandru?
Nader Faghihzadeh: La prima vedere, vezi tehnologia – de exemplu farurile in intregime cu LED-uri, deoarece creeaza acele suprafete fine, care se repeta cumva cand vezi liniile precise si aspectul high-tech. La interior avem designul si tehnologia de calitate excelenta – si acesta este cel mai bun lucru pe care il putem oferi la BMW cu cunostintele tehnologice pe care le posedam.
BMWBLOG: Masinile sport moderne reprezinta un compromis intre performanta, confort si siguranta. Cum prioritizeaza noul Seria 6 aceste valori? Masina este axata mai mult pe confort sau pe sportivitate?
Nader Faghihzadeh: Masina este destul de flexibila incat sa ofere orice. Vom vedea pe piata, caci avem individualitatea masinii, apoi exista posibilitatea de configurare a optiunilor incat poti sa faci exteriorul sa arate cum vrei. Masina exprima ceva foarte scump, lux, eleganta. Apoi masina este foarte supla, cel mai suplu BMW cu plafon de coupe.
BMWBLOG: Se spune despre Seria 5 ca este piesa centrala intre modelele BMW. Seria 6 de ce este atat de importanta pentru BMW?
Nader Faghihzadeh: Coupe-urile sunt intotdeauna modelele care dau forma marcii. Este o clasa speciala de masini. Mai ales daca folosesti cea mai inalta clasa de modele coupe, cea mai luxoasa, atunci vrei sa vezi cat mai multe dintre aceste masini pe strazi, si asta e ce le face si mai speciale. Si da, cred ca asta e lucrul care o face importanta.
BMWBLOG: In ce fel a evoluat masina, pornind de la schitele initiale?
Nader Faghihzadeh: Trebuie sa spun de la inceput ca schitele confera un aspect foarte valoros masinii, cu accent pe putere. In schite elementele sunt intotdeauna exagerate, roti mult mai mari, geamuri mult mai joase; linii mai ascutite, unghiuri mai extreme, volume mult mai exagerate. Dar noi am incercat sa surprindem masina insasi, sa o punem pe o schita si sa urmam spiritul masinii.
BMWBLOG: Cata influenta a avut Adrian [van Hooydonk] asupra acestui desigg, dat fiind ca el a fost cel care a desenat modelul Seria 6 anterior?
Nader Faghihzadeh: Mai intai, Adrian van Hooydonk era la acel moment designer, sub conducerea lui Chris Bangle. Iar acum el are pozitia lui Chris Bangle iar eu am pozitia unui mic designer care a avut onoarea sa lucreze la aceasta masina. Asa ca i-a acordat o atentie speciala, pentru ca aceasta e o masina eleganta, care chiar ii place. El a mentionat si personalitatea, eleganta, sportivitatea masinii; lucrul acesta i-a placut la schitele mele. A spus ‘cred ca ar trebui sa avem grija de acest lucru’, sau ‘din perspectiva aeriana ar trebui sa arate foarte bine, eleganta, iar personalitatea sa emane ceva foarte scump, foarte valoros’. In mod deosebit pentru el era important ca masina sa arate foarte ‘bine intinsa’, foarte fluida. Dar am fost multumit ca a adaugat si multe elemente legate de eleganta. Si mi-a mai placut mult ca nu am avut mari discutii legate de aceasta masina.
BMWBLOG: La ce anume sa ne asteptam sa se schimbe de la concept la varianta de serie? Pe langa roti si oglinzile exterioare, mai sunt si alte elemente?
Nader Faghihzadeh: Ceea ce se vede reprezinta intr-o mare masura si ceea ce vom oferi in versiunea de serie.
BMWBLOG: Date fiind liniile musculoase ale modelului Seria 6, ce culori crezi ca ar pune in evidenta exteriorul?
Nader Faghihzadeh: Cred ca cel mai bine se potrivesc nuantele inchise, asa cum ati vazut la Gran Coupe, caci e acelasi tip de tehnica de surfacing. Am gasit inspiratie in geometria apei – aceasta a fost sursa mea personala de inspiratie, caci apa are un anume flux, iar tu aduci ceva distructiv, creand geometrie.
Aceasta geometrie ofera ceva elegant si nemuritor. Imaginati-va un rechin iesind din apa si creand un val, si retii acest moment, il fotografiezi, si incerci sa il integrezi intr-un coupe foarte elegant si luxos. Aceasta inseamna stralucire in apa si in general elemente fluide, pe care le poti transpune destul de bine in suprafete exterioare caci si ele sunt stralucitoare. Iar cand veti vedea masina in miscare, veti intelege de ce spun asta. Exista cumva viata in acest obiect, iar personalitatea sa devine chiar mai puternica.
Designul exterior este intotdeauna reflexia mediului, si felul in care poti lucra pe aceste suprafete – aceasta este arta designului exterior.
BMWBLOG: Cat de strans ai lucrat cu designerii de interior si de ce? De ce e important sa existe o colaborare excelenta?
Nader Faghihzadeh: De data aceasta a fost mult mai important, si deoarece am fost implicat in realizarea designului interior la Seria 7, stiu cat de important este designul interior pentru valoarea masinii, pentru spiritul acesteia. Cand detii o masina, interiorul este cea mai importanta parte a masinii, caci ‘locuiesti’ cumva in masina. Astfel ca acest lucru este important in general, pentru ca mai avem si un model cabrio si trebuie sa le conectezi cumva, mai mult.
BMWBLOG: Date fiind reglementarile de siguranta, care a fost componenta cea mai grea de realizat la aceasta masina?
Nader Faghihzadeh: Eleganta – mai ales daca vrei linii – este mult mai greu sa le realizezi decat pana acum. De obicei multe companii trebuie sa se lupte pentru acest lucru si trebuie sa creezi anumite linii care sa urce sau sa faci ca arcele rotilor sa ascunda acest lucru. Sincer aceasta a fost problema, si a trebuit sa discutam cu inginerii ca sa o rezolvam. Daca va uitati la linia laterala – acesta e cel mai greu lucru de transpus in productie, din cauza reglementarilor. De fapt ai nevoie de anumite unghiuri pentru a mentine grila asa de structurata. Si farurile – ca sa faci farurile sa vina mai spre partea frontala – asta a fost o reglementare noua, aproape imposibila de pus in practica. Asadar am avut niste discrepante, dar ne-am uitat la ce va fi testat si la ce putem face si am rezolvat toate acestea impreuna.
BMWBLOG: De ce ati inlocuit farurile duble rotunde cu ceva cu o forma usor mai patrata? E a doua oara cand vedem asta, in afara de Vision Concept.
Nader Faghihzadeh: Lucram la acest model de trei ani, deci a fost inca dinainte de Vision Concept. Am vrut sa cream astfel un efect mult mai precis, care sa aiba impact asupra intregii parti frontale.
BMWBLOG: Descrie-ne soferul ideal al unui Seria 6.
Nader Faghihzadeh: Ma gandesc ca idee la James Bond, Sean Connery, sau oameni bogati si de varsta mijlocie. Acelasi tip de client vrea sa conduca o masina foarte luxoasa si eleganta, care se potriveste personalitatilor lor si chiar o transcende.
BMWBLOG: Unde gasesti inspiratie pentru design?
Nader Faghihzadeh: Inspiratia mea este in suvoiul de apa, ca filosofie. Daca te gandesti la el, daca vizualizezi suvoaiele de apa si aerodinamica acestora si a apei, sau a oricarui element fluid, apoi acest moment al suvoiului, fotografiat, reprezinta inspiratia mea.
De asemenea gasesc inspiratie si in moda – am evitat sa fac ca masina sa arate la moda doar pentru o perioada de timp, caci ea ar trebui sa dureze mult. O masina ar trebui sa fie pe piata timp de 8 ani si sa arate actuala cat mai mult timp posibil.
BMWBLOG: Ca designer, cum este sa treci de la design interior la exterior, si pe care din ele il preferi?
Nader Faghihzadeh: Am inceput sa lucrez la departamentul de Advanced Design (Advanced Design la BMW se axeaza pe concepte de interior si exterior – concepte interne care pregatesc viitoarele modele), si acolo am avut ocazia sa fac un concept pentru Seria 7, iar apoi am adus conceptul in procesul de productie. La un moment dat am vorbit cu Adrian si l-am intrebat „Pot sa fac un exterior din nou, te rog? Lasa-ma sa fac asta”. Iar el a spus “Ok. Termina-ti treaba cu designul interior al lui Seria 7 si vei avea aceasta ocazie, incearca doar sa concurezi cu echipa”.
Apoi am fost norocos si am castigat.
BMWBLOG: Probabil ca e o bucurie mare sa ai acum doua masini lansate. Seria 7 e masina care practic a reinventat designul interior la BMW.
Nader Faghihzadeh: [razand] Da, asa e.
BMWBLOG: Care este modelul tau BMW preferat, din toate timpurile?
Nader Faghihzadeh: Imi place 3.0 CSL, dar si modelul 2000tii, si M3 si X6.
BMWBLOG: Iar dintre masinile non-BMW?
Nader Faghihzadeh: Aici e mai greu…dar personal imi plac Lamborghini Reventon si Aston Martin DBS.
BMWBLOG: Ce model conduci acum?
Nader Faghihzadeh: Un Seria 3, un 330.
Nader, iti multumim pentru timpul acordat!
Multumim BMW Romania pentru oportunitatea realizarii acestui interviu!
