La intalnire cu BMW Club Romania
BMWBlog.ro si-a propus inca de la inceput sa aduca fanilor BMW din Romania cele mai noi stiri, fotografii si informatii despre lumea BMW. Desigur ca nu suntem singuri in aceasta misiune, si chiar inainte de aparitia blogurilor, forumurile auto au fost cele care au reunit entuziastii marcii.
Pentru ca am vrut sa cunoastem si alti pasionati de BMW, am intrat in contact cu BMW Club, un forum care numara mai mult de 10.000 fani BMW din toata tara. Acestia isi impartasesc pe forum ultimele stiri despre BMW, problemele tehnice intampinate, ideile lor. Pe langa forum exista si o pagina dedicata istoriei BMW, iar principalele subiecte pe forum se axeaza pe modelele BMW, tehnica, intretinere si tuning. Exista si o sectiune unde membrii pot discuta direct cu dealerii. Pe langa asta exista bine-nteles discutii generale despre sofat, opinii sau intalniri si evenimente.
Prin amabilitatea lui Alex Seremet @BMWRO am intrat in legatura cu Laurentiu Petrache, unul din moderatorii forumului si om de baza al BMW Club, care ne-a invitat sa-i cunoastem live pe o parte din membri cu ocazia uneia din intalnirile saptamanale ale clubului, ce are loc sambata la ora 14 in fata Academiei Militare.
Am intalnit oameni foarte pasionati, fani BMW si entuziasti, care sunt o adevarata resursa de informatii tehnice: de la probleme cu debit-metru, sampling de noxe, revizii, piese de schimb, dealeri, la discutii despre ultimele noutati din lumea BMW, drive-teste, intalniri.
Cu aceasta ocazie am aflat ca clubul e o adevarata organizatie, are membri, reguli, statut, si mai ales o emblema vizuala foarte bine realizata, pe care si-o afiseaza toti cu mandrie pe masina.
Ca si toate comunitatile BMW, acest grup este foarte unit, saptamanal participa in medie 15-20 membri la intalnirile din Bucuresti, si in general spiritul de intrajutorare e foarte mare intre membri: de la sfaturi tehnice, piese de schimb, recomandari dealeri sau service-uri pana la ajutor real in cazul unor probleme intervenite ad-hoc sau sa zicem probleme tehnice pe drumurile tarii. Iar ca orice fani BMW care se respecta, familistii isi aduc la intalnire si copiii, si ei mici admiratori ai marcii germane.
Vom mai merge cu siguranta la intalnirile BMW Club, mai ales ca sambata aceasta ne pregatesc o surpriza frumoasa, despre care va vom povesti pe larg saptamana viitoare.
Mai jos va invitam sa urmariti mai multe fotografii de la intalnire.