Noul BMW C Evolution – Inovație și mobilitate eco pe două roți

BMW C Evolution

BMW C Evolution vine ca o soluție după ce în ultimii ani au fost înregistrate schimbări drastice ale cererii pentru soluţii de mobilitate, în special în aglomerările urbane.

Noul BMW C Evolution este antidotul pentru traficul aflat în continuă expansiune, creşterea costurilor pentru energie, precum şi restricţiile din ce în ce mai riguroase pentru emisiile CO2 în interiorul oraşului – acestea sunt provocările pe care vehiculele alimentate electric trebuie să le înfrunte. Respectând strategia BMW Group pentru sustenabilitate, evoluând în paralel cu BMW i în industria auto, BMW Motorrad a intrat în segmentul mobilităţii electrice încă din 2012, reuşind să definească un concept aparte cu ajutorul scuterului electric C evolution.

BMW C Evolution

Performanţe crescute şi o versiune Europeană ce respectă criteriile pentru categoria A1 a permisului de conducere. Autonomii de 160, respectiv 100 de kilometri. Cu noul BMW C evolution, disponibil în două variante – versiunea Long Range şi versiunea Europeană, ce respectă criteriile pentru categoria A1 a permisului de conducere – BMW Motorrad ridică standardele în segmentul scuterelor electrice la un nou nivel. Beneficiind de o nouă generaţie de baterii, cu o capacitate de 94 Ah, precum cele folosite în actualul BMW i3, autonomia scuterului a crescut semnificativ. Mai mult de-atât, un nou cablu de încărcare, mai subţire, este acum disponibil în standard. Noi accesorii sunt disponibile pentru noul C evolution, precum suportul pentru telefonul mobil, oferind posibilitatea customizării scuterului în funcţie de preferinţele utilizatorului.

BMW C Evolution

Noul BMW C Evolution Long Range are o putere de 19 kW (26 CP), cu 8 kW (11 CP) mai mult decât modelul precedent, în timp ce autonomia a crescut semnificativ, la aproximativ 160 de kilometri. Viteza maximă este limitată electronic la 129 km/h. Versiunea compatibilă cu permisul categoria A1 (disponibilă doar în Europa) are o putere de 11 kW (15 CP). Bateriile asigură o autonomie de aproximativ 100 de kilometri, în timp ce viteza maximă este limitată la 120 km/h.

BMW C Evolution

Vopsea cu finisaje dinamice în culorile Argintiu metalizat / Verde Electric. Nu în ultimul rând, noul BMW C evolution păşeste în lumina reflectoarelor cu un aspect vizual refinat. Ambele versiuni ale noului C evolution sunt disponibile în culorile Argintiu Ionic metalizat / Verde Electric, evidenţiate de culoarea Negru Blackstorm. O nouă grafică a fost adăugată tunelului central pentru versiunea Long Range. Deja disponibil în Germania, Franţa, Italia, Spania, Regatul Unit, Elveţia, Austria, Olanda, Belgia, Luxemburg, Portugalia, Irlanda şi China, BMW C Evolution va fi lansat în curând în Statele Unite ale Americii, Japonia, Coreea de Sud şi Rusia.

BMW C Evolution

Caracteristici principale:

  • Sistem de transmisie inovativ, cu basculă cu motor electric răcit cu lichid, curea dinţată şi angrenaj planetar;
  • Autonomie îmbunătăţită semnificativ datorită bateriilor cu capacitate de 94 Ah (model anterior 60 Ah);
  • Versiunea Long Range: putere continuă 19 kW (26 CP) şi putere maximă 35 kW (48 CP). Viteză maximă 129 km/h, autonomie aproximativ 160 km;
  • Versiunea compatibilă cu permisul categoria A1 (disponibilă doar în Europa): putere continuă 11 kW (15 CP) şi putere maximă 35 kW (48 CP). Viteză maximă 120 km/h, autonomie aproximativ 100 de kilometri;
  • Sistem inteligent de recuperare a energiei la frânare;
  • Cablu de încărcare standard, cu un diametru redus;
  • Sesiuni scurte de încărcare posibile;
  • Sinergie cu automobilele BMW şi criterii de siguranţă electrice în conformitate cu standardele pentru automobile;
  • Şasiu hibrid cu manevrabilitate sporită datorită centrului de greutate jos;
  • Sistem de frânare cu ABS;
  • Multiple echipamente standard, precum display multifuncţional TFT pentru instrumentarul de bord, lumini de zi cu LED, semnalizatoare cu LED, moduri de pilotaj, Torque Control Assist (TCA);
  • Cromatică nouă, folosind culorile Argintiu Ionic metalizat / Verde Electric;
  • Detalii exclusiviste, precum parbrizul cu tentă închisă, sau cusături în verde pentru şa.
BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account