VIDEO: De vânzare pe Cars and Bids – BMW Seria 7 E38 cu motor V8 de M5 E39
BMW nu s-a încumetat nicicodată să creeze un model M7. Dar dacă ar fi decis să facă asta pe baza generației Seria 7 E38 din anii ’90, atunci ar fi rezultat probabil o mașină foarte asemănătoare cu cea care este acum de vânzare pe site-ul Cars and Bids al lui Doug DeMuro.
Mașina în cauză este un BMW 740i cu specificațiile pentru anul 2000. Adică are facelift, este versiunea cu ampatament scurt și dispunea original de un V8 de 4,4 litri cu 210 kW (282 CP, sau 286 CP în sistem metric). Însă, în 2017, a primit în schimb V8-ul de 4,9 litri și 400 CP al modelului BMW M5 E39. Volanul și instrumentarul de bord au fost preluate tot de la M5 E39. Iar caracterul sportiv a fost amplificat cu amortizoare Bilstein și arcuri H&R pentru suspensii, frâne de la 750iL și eșapament Supersprint. De asemenea, s-a renunțat la transmisia automată cu 5 trepte cu care era 740i echipat din fabrică. Acum, acest 740i are nu doar V8-ul de la M5, ci și cutia de viteze manuală cu 6 trepte. Și cu ajutorul unui diferențial cu alunecare limitată, puterea propulsorului este livrată către roțile punții din spate.
Alte elemente distincte ale acestui exemplar E38 sunt buza spoilerului frontal provenită de la Alpina sau display-ul de 10 inch din centrul bordului, care are sistem de conectivitate compatibil Apple CarPlay și Android Auto.
Generația E38 a Seriei 7 a avut ca motorizare de top un rafinat V12 de 5,4 litri, cu 326 CP. Dar fanii diviziei M s-au întrebat mereu cum ar fi fost un M7 cu V8-ul performant al lui M5. Inclusiv alternativele B12 ale lui Alpina utilizau tot motor V12. Așa că a rămas pentru aftermarket încercarea acestui experiment de transplantare. Iar exemplarul 740i licitat acum pe Cars and Bids răspunde la întrebare. Și, din fericire, există și clipuri video care ne arată mașina în acțiune:
Poza din deschiderea acestui articol nu ilustrează modelul 740i licitat, ci versiunea BMW750iL. Pentru toate pozele și detaliile despre acest BMW 740i accesați site-ul Cars and Bids.
Sursa informațiilor: carsandbids.com