BMW Group reduce încă o dată emisiile CO2 în Europa

BMW Group a redus emisiile CO2 ale flotei sale de automobile noi din Europa (EU 28) la 122 g/km. Comparativ cu 2016, acest moment marchează reducerea cu alte 2 g/km (2016: 124 g/km). De ani buni, BMW Group reduce emisiile CO2 ale flotei sale de automobile din Uniunea Europeană: din 1995, emisiile CO2 medii pentru automobilele BMW Group noi vândute în Europa au scăzut cu peste 42%.

„Această dezvoltare arată clar că strategia noastră de mobilitate electrică este una de succes. Am adăugat mai multe trenuri de rulare electrice în flota noastră de automobile, în timp ce am lucrat la tehnologii de economisire a combustibilului pentru sistemele noastre de propulsie convenţională”, a declarat Harald Krüger, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG.

În 2017, BMW Group a vândut peste 100.000 de automobile electrificate. Anul trecut, BMW Group a avut mai multe automobile electrificate (electrice şi plug-in hybrid) nou înmatriculate decât orice alt constructor în Europa, cu o cotă de piaţă de 21%. În segmentul automobilelor electrificate, cota de piaţă a BMW Group este deja de trei ori mai mare decât cota sa pe piaţa maşinilor convenţionale.

„Până în 2025, portofoliul nostru global de automobile va include 25 de modele electrice integral sau parţial. Anul trecut la Salonul Auto de la Frankfurt, am prezentat abordarea noastră asupra viitorului mobilităţii electrice prin intermediul BMW i Vision Dynamics. Acest automobil va deveni realitate: îl vom produce la München – ca BMW i4”, a adăugat Krüger.

Descoperă colecția de accesorii BMW:

BMW Motorrad

Comentarii

©2019 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account