Echipa Formula E BMW i Andretti Motorsport finalizează cu succes testele din pre-sezon de la Valencia
Cel de-al șaselea capitol al competiției „verde” ABB FIA Formula E va începe luna viitoare, pe 22 noiembrie, cu primele două curse ale viitorului sezon să aibă loc la Diriyah, în Arabia Saudită. Înainte de startul noului sezon, echipele s-au pregătit pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia, Spania, unde sesiunile oficiale de testare au avut loc săptămâna aceasta, începând de marți și până vineri. Noul vehicul competițional al BMW i Motorsport, monopostul iFE.20, a impresionat prin performanțele sale susținute, finalizând testele pe locul 1 și înregistrând un număr impresionant de 536 de tururi pe parcursul a trei zile de testare extrem de productive.
Piloții BMW i Motorsport pentru sezonul 2019 – 2020 al Formula E, Alexander Sims și Maximilian Gunther, au urcat începând de marți la bordul monoposturilor iFE.20 pentru a putea maximiza cunoștințele despre noua mașină și pentru a se adapta noului format. La final, Gunther a reușit să extragă potențialul maxim din monopostul său iFE.20 cu numărul 28, stabilind cel mai rapid timp pe tur dintre echipele de Formula E, cu un remarcabil de 1:15.087 minute. În mașina #27 iFE.20, Sims a reușit să obțină cel mai bun timp personal de 1:15.359 minute, terminând pe locul șapte în clasamentul general al sesiunii de testare.
Roger Griffiths, directorul echipei BMW i Andretti Motorsport, a comentat sesiunea de test de succes de la Valencia: „Este bine să încheiem săptămâna testului cu cel mai rapid timp al lui Maximilian Günther. Totuși, asta nu înseamnă mult. De asemenea, am fost puternici aici anul trecut, dar nu am putut să punem asta în practică pe întregul sezon. Pentru noi ca echipă, a fost mult mai important să ne optimizăm procesele interne și să lucrăm împreună mai bine și să fim mai productivi. Cred că am făcut un bun pas înainte în această privință. Acest fapt mă face să fiu mai încrezător în sezonul următor. ”
Maximilian Gunther (#28 iFE.20) a concluzionat în legătură cu succesul său la testele desfășurate pe circuitul Ricardo Tormo: „Săptămâna de test a decurs foarte bine pentru noi. În mod clar, accentul a fost pus pe învățare, urmărind să înțelegem sezonul viitor. Pentru noi, a fost vorba în principal de continuarea dezvoltării proceselor în cadrul echipei. Timpii pe tur erau o chestiune secundară. Sunt mulțumit că am reușit să parcurgem foarte multe tururi și să testăm diferite componente. Asta a fost foarte important pentru mine. M-am simțit foarte confortabil în mașină toată săptămâna. Abia aștept să înceapă sezonul în noiembrie. ”
Alexander Sims (#27 iFE.20) a comentat principalele concluzii ale testelor de pre-sezon organizate în Spania: „Testul ne-a ajutat cu adevărat. Am reușit să parcurgem multe tururi și, în acest sens, să adunăm date valoroase pe care inginerii noștri le vor analiza cu atenție în următoarele săptămâni. De asemenea, am fost destul de rapid. Aceasta poate fi, în general, o veste bună, dar știm că circuitul din Valencia nu este neapărat tipic Formulei E. Am avut un mic incident vineri, când am intrat prea repede în șicană și am derapat. Totuși, nu a fost o problemă mare. Mulțumesc echipei mele, care a reparat mașina rapid. Per total, ne întoarcem acasă cu gânduri pozitive.”
Cel de-al șaselea sezon al competiției FIA Formula E care va începe luna viitoare va fi cu siguranță și mai interesant, deoarece echipa BMW i Andretti Motorsport a obținut o performanță solidă pe parcursul testelor de pre-sezon și pare a fi pregătită pentru un parcurs puternic datorită celor doi piloți talentați și competitivității tehnice a monopostului BMW iFE.20.