BMW Individual a lansat configuratorul online de culori pentru BMW M3 și M4
(BMW M4 Coupe în nuanța Urban Green)
BMW Individual se poate mândri cu una dintre cele mai ample palete de culori pe care o oferă vreun constructor de automobile. Iar acum, configuratorul online ne permite să configurăm noile modele BMW M3 Sedan și BMW M4 Coupe într-un spectru de culori cât se poate de exotic.
Desigur, știm că Rolls-Royce îți poate crea practic orice nuanță de vopsea care îți trece prin minte. Dar și BMW Individual oferă un catalog de culori opționale impresionant. De exemplu, pentru BMW M3 și M4 am descoperit în configuratorul online nu mai puțin de 62 de nuanțe de vopsea metalizată și 27 de nuanțe de vopsea uni. Există și câte 2 versiuni de vopsea mată pentru M3 Sedan și 5 pentru M4 Coupe. Aceste culori speciale se adaugă la cele 12 culori de serie propuse pentru noile modele de performanță M3 și M4. Deci, per total, vorbim despre mai mult de 100 de nuanțe.
(BMW M3 Sedan în nuanța Fire Orange)
Dacă vrei o culoare mată, rece și foarte tehno, dar în același timp cu finisare catifelată, poți alege Frozen Cahmere Silver sau Frozen Black. Sau poți să te simți ca într-o cofetărie cu bomboane dacă te uiți la culorile metalizate sau uni.
Având în vedere că BMW a creat o grilă frontală foarte extrovertită pentru noile M3 și M4 poți să lași timiditatea la o parte. Și poți să plusezi cu o culoare la fel de țipătoare ca și gura căscată a grilei frontale. În acest sens nu poți să dai greș cu gama de culori uni, unde găsești nuanțe extravagante, potivite pentru cele mai radicale supercar-uri. Exemple sunt nuanțele verzi Signal Green, Verde Mantis sau Mint Green. Sau poți alege un albastru Voodoo Blue sau culori foarte aprinse, precum Fire Orange sau Speed Yellow.
Dacă vrei un look sportiv, dar nostalgic, care evocă tradiția motorsportului, poți selecta culori precum British Racing Green, Nardo Grey sau Dakar Yellow II.
Din paleta de culori metalizate ne-au atras atenția numeroasele nuanțe care denotă extravaganță și sofisticare. Sar repede în evidență albastrul Atlantic, rozaliul ca de orhideee Velvet Orchid II sau verdele Java Green.
Noi am făcut 3 configurații care sunt îndrăznețe cu dinadinsul, dar vor face ca actualul M3 să pară o mașină de colecție exotică și peste 30 de ani.
Prima configurație este un BMW M3 Sedan în culoarea de exterior Mint Green. Personalizarea include jantele 826 M de 19 inch, vopsite în negru. Pentru interior am selectat scaune tip scoică M Carbon și tapițerie cu piele Merino în combinația de culori Silverstone/Black.
A doua configurație este un BMW M3 Sedan în nuanța Riviera Blue. L-am asortat cu jantele 825 M de 19 inch, în finisare mată Orbit Grey. Iar pentru interior am ales scaune M Carbon și tapițerie Merino în culorile Yas Marina Blue/Black.
A treia configurație este un BMW M4 Coupe de culoare Dakar Yellow. Jantele 826 M de 19 inch și tapițeria Merino din interior sunt complet negre. Iar scaunele le-am preferat tot M Carbon.
Însă acestea sunt alegerile noastre subiective. Accesați visualizer.bmw-individual.com pentru a configura modelul M3 sau M4 după bunul plac.