Test BMW Seria 2 Cabrio vs BMW E30 Cabrio – Vreme trece, vreme vine…

Nouă plac BMW-urile noi, dar când privim puțin în trecut ne apucă fascinația pentru mașinile lor nepătate de progresul tehnologiei și de marketingul deșănțat. „Ce e rău și ce e bine / Tu te-ntreabă și socoate”.
În acest comparativ avem un BMW Seria 2 cabrio și un BMW E30 cabrio din 1988, membru de onoare BMW E30 România. Am încercat să înțelegem de ce un BMW cabrio are nevoie de un diesel sub capotă și de ce este de apreciat ursulețul pentru ce a fost, dar și pentru ce a devenit.
Având în vedere că un cabriolet este o mașină de ocazie, am vrut să găsim alternative pentru micile plăceri de weekend și am descoperit că o mașină veche recondiționată ori puțin reîmprospătată face mai mult sens în acest context. S-ar putea să fie și o investiție mai bună.
BMW-ul Seria 2 cabrio din testul nostru este un 220d echipat cu un diesel de 190 CP care are un preț de pornire de 40.000 de euro, în timp ce E30-ul în cauză este un 325i și a însumat o investiție de aproximativ 20.000 de euro. Una este o mașină modernă, confortabilă și luxoasă, dar puțin cam fadă, cealaltă este ca un membru al familiei de care ai grijă ca de ochii din cap și îi accepți orice capriciu. Un BMW E30 cabrio te scoate mai mult în evidență și te pune pe lista noilor colecționari, în timp ce un BMW Seria 2 cabrio diesel pare cumva o investiție ratată după ce ai concluziile. Dacă vreți un Seria 2 cabrio vă recomandăm benzina, iar dacă vreți un BMW E30 cabrio vă recomandăm Germania. Mai multe detalii găsiți în testul nostru video de mai jos, dar și în următorul număr al revistei BMW Blog România. Apare săptămâna viitoare.
