BMW Seria 5 a fost spionat – din nou – pe Nurburgring
Paparazzi auto nu dorm niciodată. Viitorul BMW Seria 5 a fost spionat, din nou, în timpul testelor de pe Nurburgring. Cea de-a șaptea generație va fi lansată la începutul anului viitor, cel mai probabil concomitent cu aniversarea a 100 de ani BMW. Prototipuri colantate total și cu panouri de caroserie false sunt din ce în ce mai des văzute pe străzile din Germania, ceea ce înseamnă că BMW trage tare să aducă pe piață mai repede viitorul model, pentru a concura cu Mercedes-Benz E-Class și Audi A6.
Având numele de cod G30, BMW Seria 5 va fi construit pe baza noii platforme “35up”, acum denumită CLAR, platformă ce va debuta în această toamnă, odată cu lansarea viitorului BMW Seria 7, la Salonul Auto de la Frankfurt, care va fi prezentă și pe următoarele Seria 3, Seria 4 și Seria 6. Platforma este alcătuită din oțel de înaltă rezistență, aluminiu și fibră de carbon și ajută la o scădere a masei cu aproximativ 100 kg față de generația anterioară.
În ceea ce privește design-ul, viitorul BMW Seria 5 nu va veni cu schimbări foarte mari. Chiar dacă prototipurile spionate sunt „camuflate”, observăm schimbări minore la nivelul farurilor și grilei frontale, dar și al stopurilor. E posibil să împrumute câteva linii de design (laterale) de la BMW Seria 6, păstrând în același timp mai multe detalii prezente și pe actualul BMW Seria 5.
La interior ne așteptăm la un bord redesenat, cu un display LCD și multe caracteristici și gadget-uri premium. Vom vedea noul sistem iDrive cu ecran tactil și funcții bazate pe gesturi, și probabil alte câteva update-uri si sisteme noi pe care le va împrumuta de la viitoarea navă amiral – BMW Seria 7.
Motorizările vor suferi un upgrade. Se zvonește o posibilă echipare cu motorul în trei cilindri de 1,5 litri, prezentat deja pe BMW Seria 2 Active Tourer și Gran Tourer. Masa mai mică permite dotarea cu acest tip de propulsor, astfel versiunea 518d este mai mult decât o posibilitate. BMW lucrează și la o versiune de tip plug-in hybrid pentru viitorul BMW Seria 5, bazată pe proaspăt lansatul plug-in hybrid BMW X5 xDrive40e. În cazul SAV-ului, puterea combinată este de 313 cai-putere și 450 Nm, mulțumită unui motor pe benzină de 2,0 litri, supraalimentatat, în sprijinul căruia vine o baterie litiu-ion, cu o capacitate de 9 kWh. Cel mai probabil, și viitorul BMW Seria 5 se va bucura de același tratament, fapt ce-l va face nu doar foarte economic, ci și foarte rapid. Dacă ne gândim că X5-ul plug-in hyrbid accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde, nu e greu să ne imaginam că viitorul BMW Seria 5 va accelera de până la sută în proximitatea a 6,0 secunde și că va avea un consum mediu de sub 3,0 l/100 km.
Sursă foto: Autogespot