BMW 435i ZHP – Ediție limitată cu 335 CP

ZHP este o ediție limitată care a debutat pentru prima oară pe BMW E46. În cazul noii generații, ZHP înseamnă câteva accesorii din fabrică combinate cu unele de la divizia M Performance.

BMW 435i ZHP este echipat cu un pachet de design exterior ce include un splitter din carbon pentru bara față, un difuzor de aer din fibră de carbon și un eleron din carbon pentru partea din spate, grile ale radiatorului vopsite în negru, multe embleme cu M Performance și două culori la alegere – Alpine White sau Black Sapphire Metallic. Cam astea ar fi modificările la partea estetică aduse de BMW 435i ZHP.

BMW 435i ZHP (3)

Mașina arată bine, dar ea este totodată și ceva mai sportivă nu doar cu aparențele ci și cu faptele. BMW 435i ZHP beneficiază de un pachet Track Handling care include suspensiile M adaptive, direcție sport variabilă, frâne M Sport, jante de 18 inci Orbit Grey V-Spoke și o evacuarea sport din oțel inoxidabil.

BMW 435i ZHP (13)

 

Motorul de trei litri supraalimentat al BMW-ului 435i ZHP vine cu un uprgrade de putere din partea unui kit M Performance care-i aduce 30 cai putere în plus printr-o nouă admisie și niște modificări la electronica mașinii. BMW 435i ZHP dezvoltă mai exact 335 CP și 449 Nm și este cu 0,2 secunde mai rapid de la 0 la 100 km/h decât un 435i normal. Cel mai important upgrade este însă diferențialul cu alunecare limitată de la M Performance.

BMW 435i ZHP (6)

BMW 435i ZHP va fi produs într-o serie limitată de 100 de exemplare, iar prețurile vor fi comunicate în aproprierea lansării oficiale. Părerea noastră este că poți să-ți construiești singur unul cu ajutorul celor de la M Performance. Trebuie doar să aștepți să vezi care va fi prețul pentru un BMW 435i ZHP și cât te costă pe tine să-ți cumperi accesoriile M Performance. Noi avem un material video informativ aici.

Sursa – BMW USA

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account