Lansarea națională a noului BMW Seria 8 Gran Coupe

Week-end-ul trecut a prilejuit debutul oficial pe piața din România pentru noul BMW Seria 8 Gran Coupe (G16). Locul ales pentru a marca premiera națională a noului coupe cu patru uși bavarez este încărcat de semnificații istorice și nu a fost în mod întâmplător gazda acestui eveniment de gală. Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida situat în Parcul Carol I din București a fost scena dezvelirii noului Seria 8 Gran Coupe, într-o după-amiaza călduroasă de noiembrie, încărcată de emoție, rafinament și povești inedite din lumea tehnicii.

Evenimentul la care am avut plăcerea și onoarea să particip mi-a adus aminte cât de mult contează să pui pasiune și dăruire în tot ceea ce faci. Organizarea a fost ireproșabilă, iar calendarul evenimentului a cuprins o serie de acțiuni ce au culminat în final cu premiera noului BMW Seria 8 Gran Coupe în aplauzele audienței prezente la eveniment.

Alexandru Șeremet, Corporate Communication Manager în cadrul BMW Group România, a explicat: „În România, BMW are privilegiul unor parteneriate de valoare. Acestea ne dau şansa să prezentăm, dincolo de datele tehnice şi cifrele care definesc modelele noastre, şi pasiunea care înconjoară şi defineşte BMW”.

În prima parte, talentatul artist Adrian Mitu și-a dezvăluit opera la care lucrează în prezent și care îi va fi dedicată în final eroului său din motorsport, Sir Stirling Moss. Lucrarea de dimensiuni impresionante este realizată din 28 de blocuri de hârtie ce urmăresc etapele creșterii și definirii lui Sir Stirling Moss ca pilot de performanță și campion mondial în sportul cu motor. Aceste blocuri se continuă în secvență logică și vor alcătui în final o uriașă și complexă planșă artistică, ce va abunda de coloristică fascinantă și de binecunoscutele tușe în cafea.

A doua parte a evenimentului a adus în centrul atenției publicului emoția covârșitoare a tango-ului, într-un concert de excepție, parte a Festivalului SoNoRo, în sala principală a Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida. Bandoneonistul Marcelo Nisinman a fost acompaniat de italianul Alberto Mesirca, la chitară clasică, şi daneza Janne Thomsen, la flaut.

Punctul culminant al evenimentului a fost dezvelirea noului BMW Seria 8 Gran Coupe, cu ajutorul celor trei muzicieni invitați în seara de gală. Noul model bavarez de superlux este a treia versiune de caroserie a noii generații Seria 8, după modelul Coupe cu două uși și modelul decapotabil Cabriolet.  Paleta de motorizări disponibile cuprinde 3 motoare, după cum urmează: o unitate de 3,0 litri și 6 cilindri în linie pe motorină pentru versiunea 840d xDrive ce dezvoltă 320 cai putere, o unitate pe benzină de 3,0 litri și 6 cilindri pentru 840i xDrive capabil să atingă o putere maximă de 340 cai putere și un uriaș motor V8 M Performance de 4,4 litri cu dublă supraalimentare Biturbo, ce motorizează varianta M850i xDrive și livrează valori de putere și cuplu impresionante: 530 CP și 750 Nm.

Modelul dezvăluit la București a fost unul cu adevărat special. Este vorba despre BMW 840d xDrive în echipare M Sport, finisat într-o culoare impecabilă BMW Individual roșu Aventurin II metalizat. Mai mult, pentru a accentua sportivitatea desăvârșită și design-ul dramatic, acest nou Seria 8 Gran Coupe a fost accesorizat și cu pachetul de ornamente BMW Individual Shadow Line în culoare neagră polișată pentru a asigura un luciu captivant. Mașina de prezentare a fost echipată cu un set de anvelope sport și jante de 20 țoli cu spițe de forma literei Y și culoare Jetblack.

În interior, noul Seria 8 Gran Coupe a fost îmbrăcat în pachetul complet de tapițerie din piele BMW Individual Merino Ivory White, care vizual prezintă nuanțe de gri sau bej în funcție de lumină. Mai mult, finisajele din lemn BMW Individual Piano Lack scot în evidență trăsăturile de caracter dinamice ale planșei de bord, în timp ce ornamentele din sticlă CraftedClarity pentru schimbătorul electronic de viteze, butonul de oprire/pornire a motorului și butonul rotativ al sistemului iDrive adaugă o notă de exclusivitate interiorului. Nu în ultimul rând, modelul Seria 8 Gran Coupe dezvăluit la București a fost echipat și cu sistemul audio de înaltă performanță Bowers & Wilkins cu tehnologie 3D+ Surround.

Mai multe detalii despre acest eveniment puteți citi și în comunicatul de presă de mai jos.

COMUNICAT OFICIAL DE PRESĂ

Bucureşti. BMW este alături de Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo de 11 ani. Bogata tradiţie a acestei colaborări se regăseşte în fiecare an într-un concert secret, organizat într-un spaţiu inedit cu prezentarea unui nou model al mărcii. În acest an, noul BMW Seria 8 Gran Coupé a fost dezvelit în acordurile de tango ale legendarului compozitor Astor Piazzolla. Bandoneonistul Marcelo Nisinman a fost acompaniat de italianul Alberto Mesirca, la chitară clasică, şi daneza Janne Thomsen, la flaut. După 10 zile în Bucureşti, Festivalul SoNoRo este purtat de modelele BMW în ţară, în Cluj şi Sibiu, până pe 17 noiembrie.

Concertul special cu BMW Seria 8 Gran Coupé în prim-plan a fost găzduit de Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida, aflat într-un proces de renovare. Muzeul îşi are inspiraţia în München, Dimitrie Leonida fiind inspirat să creeze un astfel de proiect în 1909, după ce a vizita faimosul Deutsche Museum din oraşul bavarez. Muzeul reflectă pasiunea didactică a lui Leonida, care în aceeaşi perioadă înfiinţa şi prima Școală de Electricieni și Mecanici din România. De altfel, între exponatele muzeului se regăsesc o serie de lucrări ale elevilor şcolii, aşa cum este o parte din Termocentrala Grozăveşti sau o serie de proiecte de diplomă din perioada interbelică, precum machete de motoare. Concertul a fost organizat în spaţiul în care sunt prezentate mai multe exponate auto remarcabile, aşa cum este automobilul de curse Duesenberg (unul dintre cele opt modele construite vreodată) al faimosului pilot şi inginer român interbelic Jean Calcianu sau automobilul aerodinamic avangardist construit de Aurel Persu în 1923. Evenimentul BMW – SoNoRo îşi doreşte să readucă în atenţia publicului acest muzeu plin de poveste, aflat acum la finalul unui proces de renovare.

Adrian Mitu, care a semnat trei proiecte ample dedicate istoriei BMW – toate achiziţionate acum de BMW Car Club of America şi prezentate în cadrul unor muzee din Statele Unite -, lucrează de această dată la un proiect dedicat eroului preferat din istoria automobilului, pilotul britanic Sir Striling Moss – „Silver Hero”. Instalaţia va cuprinde în total 28 de panouri, grupate în şapte coloane înalte de 2,12 metri, o referinţă la cele 212 victorii ale lui Moss. Audienţa a putut să descopere, în premieră, 10 panouri şi să înţeleagă cum proiectul evoluează chiar în prezentarea artistului.

La finalul experienţei, noul BMW Seria 8 Gran Coupé a fost dezvelit chiar de muzicienii SoNoRo. Acesta este singurul model din segmentul său ce este derivat direct dintr-un automobil sport cu două uşi. Potenţialul dinamic rezultat, dar şi ampatamentul mai lung şi reglajul şasiului specific modelului creează un echilibru unic între performanţe sportive şi confortul călătoriei pentru un gran tourer deosebit de dinamic.
Un set puternic de soluţii tehnologice susţine performanţele tipice mărcii, ilustrate perfect de cifrele de acceleraţie 0-100 km/h care se regăsesc în intervalul 5,2-3,9 secunde în funcţie de motorizare. Sunt disponibile trei propulsoare la lansare – cu şase cilindri în linie, diesel şi benzină, şi un V8 benzină cu două turbine twin-scroll care acum dezvoltă 390 kW/530 CP şi un vârf al cuplului de 750 Nm. La interior, avangarda high-tech este continuată cu sisteme precum control prin gesturi, cel mai avansat sistem Head-Up Display din industrie, sofisticatul sistem de sunet Bowers and Wilkins, care pentru claritate foloseşte membrane de diamant, sau ergonomicul sistem de control iDrive de generaţia a 7-a.

Dar, dincolo de tehnologie, noul model se remarcă prin design şi evenimentul încărcat de emoţie şi poveşti de la Muzeul Tehnic şi-a propus să evoce frumuseţea noului Seria 8 Gran Coupé – un veritabil coupé cu patru uşi. „În România, BMW are privilegiul unor parteneriate de valoare. Acestea ne dau şansa să prezentăm, dincolo de datele tehnice şi cifrele care definesc modelele noastre, şi pasiunea care înconjoară şi defineşte BMW”, a explicat Alex Şeremet, Corporate Communication Manager BMW Group România.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account