Prima generaţie BMW X4 pe final de producţie – 200.000 de unități produse

Înainte de a se retrage din scenă, primul BMW X4 a pregătit şi o aniversare. Cel de-al 200.000 -lea Sports Activity Coupé de clasă medie a ieşit de pe linia de producţie a uzinei BMW din Spartanburg (SUA) în ianuarie – ciclul de producţie a primei generaţii BMW X4 este programat să se încheie în martie 2018.

Un pionier sărbătoreşte o aniversare. Modelul X4 cu numărul 200.000 a părăsit linia de producţie a uzinei BMW din Spartanburg (SUA). Cu designul său extrovertit şi caracterul dinamic, primul Sports Activity Coupé de clasă medie din istoria segmentului premium şi-a creat o comunitate de fani impresionantă în decurs de doar patru ani. Automobilul aniversar – BMW X4 xDrive20d de culoare Alpine White metalizat – va fi livrat unui client din Asia.

Această ultimă aniversare de producţie marchează şi începutul sprintului final pentru prima generaţie BMW X4. Ciclul de producţie a modelului este programat să se încheie în martie 2018. X4 a fost produs la uzina din Spartanburg încă din 2014. Uzina BMW din statul american Carolina de Sud este centrul de competenţă pentru modelele BMW X în cadrul reţelei globale de producţie a BMW Group. Pe lângă BMW X4, modelele BMW X3, BMW X5, BMW X6 şi BMW X7 sunt produse pentru piaţa mondială la această uzină.

BMW X4 împarte cu aceste modele nu doar locul de producţie, ci şi un rol de lider în ceea ce priveşte conceptele inovatoare. Prin acest model, BMW a creat odată în plus o nouă categorie de automobile. De la lansarea sa, alţi constructori au fost inspiraţie de acest concept fascinant al Sports Activity Coupé-ului din segmentul premium al clasei medii.

Descoperă colecția de accesorii BMW M:

colectia bmw m

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account