ZVON: Viitoarea generație BMW Seria 8 ar putea avea propulsie electrică

Viitoarea generație BMW Seria 8 ar putea renunța la motorizările cu benzină sau diesel, virând cu totul către electrificare. Acest scenariu este prefigurat de BMWBlog.com, pe baza unor surse pe care le păstrează anonime, dar despre care spune că a furnizat până acum informații ce s-au dovedit a fi reale.
Conform BMWBlog.com, BMW are de ales pentru noul 8 între două platforme tehnice. Fie va fi folosită arhitectura CLAR, care poate integra atât motoare cu ardere internă, cât și electrice. Fie se va aștepta până la lansarea arhitecturii pentru modelele electrice NEUE KLASSE, care debutează în 2025. Pe baza informațiilor aflate, BMWBlog.com mizează pe folosirea arhitecturii CLAR, care ar păstra opțiunile deschise și pentru utilizarea motoarelor termice.
Care sunt noii rivali și contextul pieței auto, în care va debuta viitoarea generație BMW Seria 8
Din cunoștințele BMWBlog.com, schimbările atât de importante pentru dezvoltarea unei noi mașini pot fi făcute cu 36-40 de luni înainte de începerea producției.
Deci, putem deduce faptul că BMW se află acum în stadiul în care trebuie să stabilească ferm care dintre platformele tehnice va fi cea mai bună alegere. În acest sens trebuie să înțelegem schimbările din piața auto și noile modele rivale care ar putea înclina balanța către propulsii pur electrice.
Vedem că Maserati a lansat primul său model electric, Gran Turismo Folgore, cu 761 CP și 1000 Nm produși de 3 motoare electrice. Este un GT foarte performant, capabil să atingă 320 km/h și să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 2,7 secunde. De asemenea, Porsche Taycan se bucură de un succes lăudabil, fiind al treilea cel mai bine vândut model al mărcii germane, după SUV-urile Cayenne și Macan.
8-ul electric al putea prelua platforma și tehnologiile de la BMW i7 și BMW i5
În 2022 BMW a dezvăluit modelul i7, varianta electrică a noii Serii 7. Aceasta este disponibilă pentru moment doar în variantă xDrive60, cu două motoare electrice. Aceasta dezvoltă 544 CP și 745 Nm care asigură o acceleraţie 0-100 km/h de 4,7 secunde. Capacitatea bateriei de putere mare de 101,7 kWh asigură o autonomie măsurată în standardul WLTP de până la 625 km. CLICK AICI pentru a vedea și prețul lui BMW i7 xDrive60 în România.
De asemenea, în 2023 va fi lansată noua generație BMW Seria 5, care va avea versiune pur electrică denumită i5 și va fi construită pe aceeași arhitectură tehnică folosită și de BMW i7.
BMWBlog.com preconizează că actualele modele BMW Seria 8 (G14/G15/G16) vor fi înlocuite în 2026 de a treia generație Seria 8 (cu nume de cod G77). Așadar ar fi lansată la scurt timp după introducerea arhitecturii tehnice pentru generația de modele NEUE KLASSE. Iar ar explica de ce zvonurile din acest moment spun că este mai plauzibil ca noul 8 să fie construit pe platforma modelelor i7 și i5. Din perspectiva costurilor ar avea logică, deoarece 8-ul electric ar prelua deja zestrea de componente și tehnologii de la i7 și i8.
În clipul video de mai jos puteți vedea impresiile noastre de la prima întâlnire cu BMW i7.
Ce se întâmplă cu viitorul BMW M8? Va fi alimentat cu electricitate, sau cu benzină?
Rămâne totuși un semn de întrebare legat de varianta M8. Mai ales având în vedere că BMW XM a debutat cu primul V8 plug-in hybrid din istoria diviziei BMW M GmbH. Iar pozele spion confirmă faptul că viitoarea generație BMW M5 va avea propulsie plug-in hybrid. Mai exact, următorul M5 va prelua V8-ul plug-in hybrid de la BMW XM.
Așadar, dacă se confirmă zvonurile care spun că viitoarea generație BMW Seria 8 va fi doar electrică, asta înseamnă că viitorul M8 va fi tot electric, sau va prelua propulsia V8 plug-in hybrid? Doar o confirmare oficială din parte BMW va elucida această situație.
Cert este că atât platforma CLAR, cât și cea folosită pentru NEUE KLASSE, ar putea oferi posibilitatea tehnică pentru BMW Seria 8 să aibă și o versiune electrică.
Viitorul BMW Seria 8 ar putea fi oferit doar în variantă Gran Coupe
În aceeași rundă de zvonuri se spune că e posibil ca următorul 8 să nu mai fie oferit și în variante de caroserie Coupe și Cabriolet. Doar formatul de Gran Coupe ar putea să fie păstrat, deoarece acesta generează cele mai numeroase vânzări.
