De obicei primele zile din săptămână sunt cele care trec ca nişte babe pe trecerea de pietoni. Chiar dacă le vezi că trec pe roşu şi-ţi mănâncă timpul şi nervii, nu-i frumos să le claxonezi, le laşi să treacă şi-ţi imaginezi că-s studente la ASE în fuste scurte.

Eu aşa fac de obicei, dar săptămâna asta a început puţin diferit. După ce am citit tot ce era de citit despre BMW M2 în presa de specialitate şi am văzut că este o maşină care te vrea mereu pregătit, mereu sus, şi uneori cu mustaţă, gândul de a participa la o lansare internațională pe circuitul Hungaroring a fost ușor intimidant și a sunat puțin ca un casting pentru filme porno.Mai ales că trebuia să mergem acolo şi să scoatem lubrifinatul din nişte M2-uri învăţate cu piloţi de DTM şi instructori de pilotaj. Pe lânga asta, nu sunt tipul rapid din redacţie şi trebuia să ne măsurăm cu alţi jurnalişti auto veniţi acolo pentru gang şi pentru bang, o şatră de nordici blonzi cu ochi albaştri, rase învăţate cu campioni de rally sau Formula 1.Ăştia nu-s deloc ruşinoşi la volan şi am zis că ne-o luăm mai ceva ca echipa naţională, un alt motiv pentru care zilele acelea ar fi trebuit să fie triste. Aveam moralul la pământ și ne temeam de mișto-urile care se puteau isca acolo pe seama noastră.Când ne-am întâlnit în aeroport, toată lumea avea faţa plecată ori deja hăhăită de râs în urma glumelor despre fotbalul nostru. Curgeau poantele cu Tătăruşanu şi ai lui pe FB şi hăhăiala tristă era singura noastră consolare. Dar pe măsură ce ziua de luni trecea pe apa Dunării, în bărci de viteză, şi fustele unguroaicelor fluturau ca nişte steaguri de pace din cauza vântului, dezamăgirile erau înlocuite cu mari aşteptări.Stresul nu ajută înaintea unor evenimente la care trebuie să te prezinți în „full erection” aşa că toată lumea nu a băut ceai de muşeţel în acea seară. Un vin roşu, unguresc, a pompat sânge proaspăt și mult curaj în venele noastre.A doua zi aveam meciuri grele cu islandezii, finlandezii, danezii şi suedezii și ne-am băgat devreme la recuperare. Dis de dimineaţă, foarte de dimineaţă şi prea de dimineaţă, autobuzul echipei ne-a lăsat pe circuitul Hungaroring, unde ne aşteptau adversarii, dar şi brigada de arbitri formată dintr-o gardă de piloţi, mai tineri sau mai experimentaţi. Majoretele erau şi ele foarte drăguţe şi ne întrebau în continuu cum ne cheamă, ce adresă de e-mail avem, dacă venim des pe acolo…Nişte ciudate.Dar să revenim la fotbal.Driblingul este esenţial în fotbal şi nu e ceva care încântă mai tare ochiul spectactorului decât un dribling reuşit urmat de o finalizare de excepţie. Şi industria auto stă cam prost cu driblingul în ultima vreme. Suntem serviţi cu maşini tot mai greoaie, cu tehnică precară, care încearcă să facă faza defensivă şi pe cea ofensivă la fel de bine, dar nu reuşesc decât un compromis care duce la remize flasce, victorii chinuite ori înfrângeri ruşinoase.Noul BMW M2 vrea să aducă din nou spectacolul pe terenul de joacă, vrea să joace ofensiv, să fie adulat de mulţime şi să plonjeze pe iarbă de bucurie atunci când marchează. Așteaptă să fie lăudat de presă, să dea autografe pe stradă, să atragă fanii la meciuri. Audi RS3 sau Mercedes AMG A45 sunt nişte maşini cu un joc prea defensiv pentru a putea fi comparate de la egal la egal cu BMW M2. Tocmai de aceea, BMW M2 are şi o cotă de piaţă mai mare cu vreo 10.000 de euro. Sunt mulţi bani, dar e genul ăla de jucător care „face diferenţa şi creşte de la meci la meci”.Aşa vedeam lucrurile de pe margină, dar din teren, M2 s-a simţit ca o nouă senzaţie, o combinaţie dintre precizia atacului pozițional german şi creativitate în joc sud-americană. Pe circuit ne așteptau un șir de M2-uri de culoare Pacific Blue și câteva Alpine Weiss. În realitate, M2 arată ca o corcitură dintre un Seria 2 și un cyborg din anime-urile japoneze. Șoldurile acelea late ne amintesc de 3.0 CSL, iar fantele de aer arată ca niște tăieturi sub arcadă, niște urme ale unei bumbăceli serioase pe care designerii au trebuit s-o poarte cu inginerii.M-am urcat într-unul albastru pentru că este culoarea mea preferată și am ales setarea Sport+ pentru că este setarea mea preferată. Și pentru că mi-a fost frică să dezactivez sistemele anti-idioți la volan , având în vedere că sunt idiot și era prima dată când mergeam pe un circuit.

Eram atât de încordat înainte de start încât nu am apucat să observ foarte bine micile detalii de interior, doar inserțiile din fibră de carbon, scaunele mai bine profilate și măciuca cutiei de viteze (automată cu șapte trepte și dublu ambreiaj) au fost singurele care mi-au sărit în ochi. Destul de simplu pentru a nu te distrage de condus, dar și mult mai personal decât un interior non-M.

Primele sesiuni le-am consumat pentru recunoașterea circuitului, mergând mai mototol în spatele unui pilot și altor jurnaliști, dar ritmul a crescut treptat până când ne-am trezit de-a latul prin unele viraje mai largi.

Hungaroringul este scurt, dar foarte tehnic, cu porțiuni unde trebuie să frânezi tare înainte de intrarea în viraj și altele unde trebuie să mergi cu piciorul în gaz pentru a ieși fără subvirare din curbele rapide. Senzația când treci peste vibratoare este destul de ciudată pentru că e ca și cum ai lua intenționat niște gropi cu o mașină foarte rigidă, dar acolo găsești de obicei bucățica de circuit de care ai nevoie pentru a fi mai rapid după fiecare tură.

Primul lucru care mi-a atras atenția a fost direcția. Deși asistată electronic, e mult mai stropită cu feedback decât cea din M235i, ușor întârziată la inițiere. În M2 schimbi direcția ca o muscă, fiecare impuls e transmis către roțile din față, care sunt mereu acolo unde-ți arată volanul că sunt.

Transmite informații prețioase pe care le simți cu fundul, palmele și vârfurile degetelor, iar puntea spate e mereu atentă la comenzile care vin de acolo. Distribuția maselor este de 52% pe puntea față și 48% pe puntea spate. Ai suficientă apăsare pe roțile din față pentru a ataca virajele cu încredere, iar spatele mai ușurel te lasă să fentezi curbele unde poți fi mai rapid dacă ești puțin de-a latul.

În timpul frânărilor puternice simți cum fundul dansează pe ritmuri de samba – e jucăuș, dar mereu sub control, iar setarea Sport+ te lasă să conduci dansul fără să-ți calci partenera pe degete. Pentru o mașină cu 370 CP și 500 Nm, cu tracțiune spate, aderența e fantastică.

BMW M2 curge pe circuit ca un pârâiaș de munte și uneori nu ai nevoie nici de frână, nici de accelerație pentru a fi rapid într-o succesiune de viraje. Șasiul este atât de potent încât sigur poate ține mai multă putere și am văzut că tunerii deja au descoperit asta. Chiar dacă am început prin a-mi fi puțin teamă de M2, treptat începeam să câștig tot mai multă încredere la volan, să merg din ce în ce mai tare și să-i descopăr limite tot mai depărtate de ale mele.

Senzorii mașinii comunică cu diferențialul M Sport care știe mereu unghiul direcției, presiunea din frâne, viteza roților, cuplul disponibil și poziția pedalei de accelerație pentru a depista unde ai nevoie de aderență. Sistemul de control al stabilității face presing atunci când depistează manevre periculoase, dar nu intră niciodată la rupere. Vezi că apare și dispare în bord, dar nu simți niciodată că sparge ușa și intră peste tine în casă. Foarte democratic din partea lui.Sunetul e unul amplificat prin boxe; știam asta, simțeam asta, dar nu m-a deranjat câtuși de puțin. Are un bas de trapstep la turații joase, dar cum se apropie de linia roșie tonul de bariton se transformă într-unul de soprană. Cutia schimbă bine în modul automat și e bine s-o lași acolo dacă vrei să fii sigur că nu ratezi vreo treaptă. Nu am avut și disponibilitatea unui M2 manual pentru a face o comparație.Circuitul era proaspăt asfaltat și suspensia nu a părut a fi prea stâncoasă, dar am avut și o sesiune de condus prin împrejurimile Budapestei unde am putut testa mai multe tipuri de asfalt.Ungurii nu sunt chiar impecabil la capitolul ăsta, dar M2-ul pare a fi o mașină care-ți poate satisface și nevoia unui drum obișnuit și pofta de ture rapide pe circuit. Poate e devreme să vorbim despre asta, dar M2-ul pare a fi și o mașină fiabilă.După o discuție cu unul dintre piloții de acolo, am aflat că mașinile alea fuseseră abuzate pe circuit timp de câteva săptămâni de tot felul de echipe de jurnaliști auto, clienți sau vedete, și tot ce au avut nevoie au fost anvelope noi și frâne. Și vă rog să ne credeți că nimeni nu se poate abține de la forjă când se trezește într-un M2 pe un circuit proaspăt asfaltat. E o ispită la care și un sfânt ar păcătui măcar cu gândul. Din fericire nu au existat incindente, iar echipa de jurnaliști auto a României a obținut două locuri pe podium. „Ai noștri au dat 110%, și-au dorit foarte mult victoria și au obținut un rezultat care ne poziționează în fruntea jurnalismului auto mondial”.Oglinda din fibră de carbon a fost câștigată însă de un finlandez, deși am auzit că băiatul era pilot profesionist. Noi am primit cadou un salam, ceea ce ni s-a părut foarte ciudat din partea ungurilor și a trezit în mintea noastră tot felul de interpretări.Dar cel mai frumos cadou pentru noi a fost resetul cu adrenalină pe care l-am primit. La plecare nimeni nu mai discuta despre fotbal, ci despre ce mașină este M2-ul, cum i-a plecat de spate acolo, cum a mușcat din frâne dincolo și ce zgomote scoate în timpul sesiunilor de răcire când auzi pocnind fiarele sub el. În concluzie, BMW M2 pare a fi acel jucător din lotul BMW M care pătrunde în careu prin dribling și dă pasa decisivă. Sprintează ca un iepure pe contraatac și centrează din orice poziție. E suplu și agil, dar puternic în duelurile umăr la umăr cu fundași centrali mult mai masivi decât el. Chiar dacă vine de la echipa de tineret, BMW M2 are un viitor bun dacă nu lipsește de la antrenamente și găsește un antrenor care să-i pună în valoare calitățile. E unul aș purta un tricou cu numărul lui.