MINI Zburator participa duminica 19 septembrie la RedBull FlugTag 2010

E oficial: lansarea lui MINI Zburator va avea loc in cadrul evenimentului RedBull FlugTag 2010, ce se desfasoara duminica, 19 septembrie incepand cu orele 13 pe malul Dambovitei, langa Piata Unirii. Redbull Flugtag este o competitie organizata de Red Bull unde concurentii incearca sa zboare cu diverse dispozitive si vehicule. Marea parte a concurentilor nu reusesc performanta de a zbura, totul fiind mai mult pentru un scop distractiv, dar speram ca MINI-ul zburator va fi totusi mai norocos.
La conferinta de presa desfasurata astazi am aflat mai multe detalii despre eveniment: sunt inscrise in concurs 34 echipe, care vor concura pe rand maine de la ora 13. Fiecare echipa a pregatit cate un vehicul zburator, a carui performanta va fi evaluata maine. Se puncteaza impresia artistica si lungimea sariturii.
MINI-ul Zburator este opera lui Alex Mirea, artistul care a realizat pentru concursul Visual Joy lucrarea „BMW Cocori”. MINI Zburator va fi pilotat de patru jurnalisti: Tudor Bratu (ProMotor), Cristina Chipurici (@Pyuric, blogger), Georgiana Mitroi (The One) şi Nono Semen (ProFM).
„Lansarea la apa” a lui MINI Countryman este programata pentru ora 14.40.
MINI Zburator cantareste in jur de 250 kg si este construit din lemn, gips, spuma poliuretanica si panza. Constructia lui a durat aproximativ o luna. Povestea MINI Zburător poate fi descoperită pe www.facebook.com/MINI.Zburător, unde chiar azi au mai fost incarcate cateva videoclipuri.
La RedBull Flugtag au fost aduse si doua MINI Countryman adevarate, unul amplasat vis-a-vis de standul MINI-ului Zburator, iar celalalt obisnuindu-se deja cu apa, in mijlocul Dambovitei.
Ramaneti pe-aproape, maine vom fi prezenti la „lansarea” in vazduh si apoi in apa a primului MINI produs in Romania.
Pana atunci, va invitam sa urmariti galeria foto cu MINI Zburator si cativa din concurentii sai.
