O să fiu sincer și am să vă spun că n-am privit cu ochi buni schimbarea gamei de către BMW, așa că acest test cu BMW Seria 4 Coupe n-a pornit de la cele mai bune premise. N-am înțeles de ce Seria 3 Coupe s-a transformat în Seria 4 Coupe, așa cum n-am înțeles nici de ce M3 Coupe și Cabrio s-au transformat în M4 Coupe și, respectiv, Cabrio. Nu m-am prea bucurat nici când am aflat că noile M-uri, 3 și 4, vor renunța la V8-ul normal aspirat în favoarea unui 3,0 litri, supraalimentat.

Poate sunt eu mai reticent cu schimbările sau poate am îndrăgit prea mult vechile modele pentru a trece cu ușurință peste schimbarea de generații. Cert e însă că nu aveam prea mari așteptări de la testul cu Seria 4 435i xDrive. Îmi suna a altă mașină sport, dar ca toate celelalte. Cu atât mai mult cu cât micile derapaje – în care stă de cele mai multe ori farmecul unei mașini de acest gen – păreau să fie complet eliminate prin adăugarea tracțiunii integrale. Nu spun că tracțiunea integrală nu are beneficiile ei, spun doar că, pentru mine, tracțiunea spate va rămâne întotdeauna un deliciu. Dar, acum, după ce testul s-a încheiat, îmi dau seamă că nu prea aveam dreptate.

De fapt, eram atât de departe de realitate, încât primul contact cu 435i m-a resetat complet. Și asta se întâmpla cu mult timp înainte de primul viraj. Simplul fapt – spun simplu când probabil e foarte complicat – că ai la dispoziție cu cuplu uriaș, 400 Nm, disponibil de la 1.200 rpm, până la 5.000 rpm e uimitor. Nu cred să mai fi întâlnit o curbă de cuplu ce se întinde pe o plajă atât de generoasă de turații. Iar puterea, ei bine, puterea, cu ai săi 306 CP apare la 5.800 rpm! Iar pentru asta nu eram pregătit. Așteptam un propulsor cu moment motor mare și de jos, dar atât de mare și pentru atât de mult timp… Pur și simplu, indiferent de treaptă și de viteză, lipind pedala de accelerație de podea, mașina se agață de asfalt și accelerează. Și nu e forță brutală, care să bruscheze, e o forță liniară, care pare că nu rămâne fără suflu niciodată.

Iar sunetul, alături de această forță ce creează dependeță te fac să renunți la prejudecăți și să accepți schimbarea încă înainte de a parcurge primul viraj. Și profiți de drumul drept pentru a te obișnui cu mașina, cu felul în care livrează această putere și cu pofta nebună pe care motorul ăsta o are pentru turații înalte. Dar primul viraj vine destul de repede așa că e timpul pentru testul adevărat. Un drum virajat, cu asfalt impecabil, dar acoperit în mare parte cu material antiderapant rămas de peste iarnă.

Cu siguranța omului care le știe pe toate, cu încrederea pe care tracțiunea integrală o oferă, dar și cu nerăbdarea de a împinge mașina la limită, uit de modul Sport și activez direct modul Sport+ și, pentru nevoia de adrenalină, decuplez sistemul electronic de stabilitate de tot. Și accelerez. Puternic. Am trecut transmisia în modul manual, dar nu apuc să schimb singur, o face mașina pentru mine. Pur și simplu, motorul se turează prea repede, așa că nu am timp să schimb eu, ating limitarea de turație și mașina schimbă singură. Și face asta atât de bine, atât de repede, încât nu ai cum să nu te îndrăgostești de cutia asta. Mașina este echipată cu transmisia automată Sport, ce costă în plus cam 2.500 de euro, dar care face toți banii. Are opt trepte, dar trece prin ele atât de repede și cu așa precizie încât stai să te întrebi ce rost își mai are o cutie manuală. Viraj de stânga, în urcare, destul de strâns, dar urmat imediat de altul, de dreapta.

Frânez puternic, atât de puternic încât blochez roțile și luminile de avarie se aprind, ca în cazul unei frânări de urgență. Nu mă așteptam la forța asta de frânare, nu acum când asfaltul e acoperit cu nisip. Dar sistemul de frânare este și el opțional, „M Sport brake“ și costă puțin peste 700 euro. Îndrept mașina spre viraj, puțin timid ce-i drept, dar stă ca pe șine. Așa că prind curaj și accelerez puternic în mijlocul virajul, pregătit pentru cel de dreapta care urmează.

Transmisia a rămas în treapta a doua, așa că mașina accelerează brutal. Vrea să derapeze, dar roțile față mușcă din asfalt și pun mașina pe trasă. Urmează o linie drepată, așa că rămân cu accelerația la podea. Sunet superb de eșapament încins, ating padela din spatele volanului, dau a treia și imediat frânez brusc, retrogradez, înscriu mașina pe viraj și accelerez. Spatele e pe nisip și derapează, dar nu brusc, nu necontrolat, ci lin, aproape în slow-motion și redresez repde printr-o contrabracare. Adrenalina crește, încrederea la fel și creierul e plin de endorfină. Nu mă pot opri și nu vreau. Mașina asta a depășit toate așteptările mele și mă face să mă gândesc cu frică la ce poate noul M4.