Mercedes-Benz la Salonul auto de la Paris 2012

La fiecare salon auto vizitam si ceilalti constructori pentru a vedea noutatile pe care le prezinta acestia in segmentul premium. Cei de la Mercedes-Benz au adus o serie de modele impresionante la Salonul auto de la Paris 2012, si dintre numarul mare de modele expuse la stand s-a remarcat modelul electric Mercedes-Benz SLS AMG.

Acesta are un pret de 550.000 USD si este cel mai scump model Mercedes-Benz de strada. Mercedes-Benz SLS Electric Drive preia elementele de design de la modelul SLS AMG lansat in urma cu cativa ani. Vehiculul exotic isi pastreaza usile de tip gullwing dar nu si evacuarile cu care este echipat modelul pe benzina.

Mercedes-Benz SLS Electric Drive utilizeaza un tren de rulare high-tech format din patru motoare electrice amplasate in fiecare din cele patru colturi si care functioneaza in mod sincron si asigura tractiunea integrala. Puterea totala a sistemului este de 740 CP si 1000 Nm, suficienta pentru a propulsa masina de la 0 la 100 km/h in doar 3.9 secunde.

La salonul auto de la Paris Mercedes-Benz a prezentat in premiera mondiala si modelul concept Clasa-B Electric Drive, ce va fi disponibil in 2014. Mercedes-Benz Clasa B Electric Drive are o autonomie de 200 km.

Un alt debut, de aceasta data pentru piata europeana, este reprezentat de noul Mercedes-Benz SLS AMG GT Roadster, disponibil in variantele coupe si cabrio. Mercedes-Benz SLS AMG GT Roadster este propulsat de motorul AMG de 6.3 litri care dezvolta 591 CP @ 6.800rpm si 650Nm cuplu @ 4.750rpm. Masina accelereaza de la 0 la 100 km/h in 3,7 secunde.

Iata si o galerie foto de la standul Mercedes-Benz de la Salonul auto din Paris.

Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account