BMW Group a inregistrat cresteri de vanzari de 13,8% in primul trimestru 2010

bmw-mini-logo5

In primul trimestru al anului 2010, Grupul BMW a inregistrat o crestere a vanzarilor de 13.8%. In total au fost livrate clientilor din intreaga lume un numar de 315.614 automobile BMW, MINI si Rolls-Royce, comparativ cu 277.264 in aceeasi perioada a anului trecut.

In luna martie, vanzarile companiei au crescut cu 12,1%, pana la un total de 141.701 unitati (126.381 unitati in martie 2009). Toate cele trei marci au inregistrat cresteri importante: vanzarile de automobile BMW au urcat la 117.696 unitati (crestere de 12,7% fata de 104.423 in anul anterior). MINI a livrat 23.880 unitati in martie (cu 9,1% mai mult decat in anul precedent – 21.888 unitati), in timp ce Rolls Royce a realizat vanzari de 125 unitati (cu 78,6% mai mult fata de anul trecut – cand au fost livrate clientilor 70 unitati).

Ian Robertson, membru al Consiliului de administratie al BMW AG, responsabil de Vanzari si Marketing, a declarat: “Am revenit la ritmul nostru de crestere pe aproape toate pietele auto. Am avut parte de un trimestru intai foarte bun, cu cresteri de vanzari de 13,8%. Pentru trimestrul doi, intentionam sa ne continuam cresterea fata de anul trecut – datorita noului BMW Seria 5 sedan si noilor modele Seria 3 coupe si cabrio, dar nu numai”. Robertson a mai adaugat: “Pentru anul 2010 ne propunem o crestere de pana la 10%, pentru a atinge o cifra de vanzari de peste 1,3 milioane vehicule”.

BMW Group a realizat in primul trimestru cresteri ale vanzarilor pe aproape toate pietele auto. Grupul a atins noi recorduri de vanzari, nu numai in tarile din grupul natiunilor cu economii emergente BRIC: Brazilia (1.658 / +131,2%), Rusia (4.668 / +11,6%), India (1.314 / +32,5%) si China (34.179 / +106,1%), ci si in Austria (3.589 / +23,1%), Korea de Sud (3.517 / +65,8%) si Malaiezia (967 / +14,0%), cat si in pietele din America Latina (4.173 / +71,0% – inclusiv Brazilia) si Orientul Mijlociu (3.908 / +13,1%).

Vanzari BMW

Va prezentam mai jos cateva puncte din comunicatul de presa publicat de BMW pe acest subiect:

• Motorul principal al cresterii vanzarilor de automobile BMW in T1 2010 l-au constituit livrarile de modele BMW Seria 7 si BMW X5/X6, cu un total de 33.723 unitati (+9,5% fata de anul trecut – 30.784 unitati). Si BMW Z4 Roadster a inregistrat un plus de vanzari de 313,4% (6.461 unitati in T1 2010 comparativ cu 1.563 in T1 2009). Toate modelele BMW Seria 3 au ramas lideri de piata in segmentele lor. BMW Seria 1, cu un total de 1 milion de unitati produse de la lansarea sa in 2004, a reprezentat inca o componenta a cresterii vanzarilor grupului.

• Din declaratiile lui Ian Robertson, comenzile pentru modelele nou lansate X1 si Seria 5 sedan au depasit deja asteptarile grupului. Si raspunsul pietei la noul BMW Seria 5 Gran Turismo este unul foarte bun.

• Cel mai bine vandut model MINI a fost MINI Cabrio, ce a inregistrat cea mai mare crestere a vanzarilor la nivel global, de 217% (de la 1.878 anul trecut, la 5.954 unitati anul acesta).

• Livrarile de motociclete au crescut substantial in T1 2010, cu 20,9%, pana la 20.840 unitati (comparativ cu 17.232 anul trecut). Doar in martie au fost livrate 11.541 motociclete (crestere de 26,8% fata de 9.100 unitati livrate in martie 2009).

[Sursa: BMW]
BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account