Acum o lună, pe circuitul Daytona International Speedway, Florida, Toyota a decis să lanseze o nouă ediție a modelului GR Supra, din generația A90 (Mark 5). Propulsorul de 3.0 litri de la BMW (B58) a primit un upgrade de putere și, în premieră pentru icoana japoneză, a apărut un patru cilindri în linie, supraalimentat. B48 îți sună familiar, creștine?

După o perioadă de pauză de peste 11 ani, faimoasa Toyota Supra a fost relansată pe piață, sub forma generației A90, purificată din interior de orice preconcepție, dogmă și moleculă reminescent-japoneză. Locul unde este asamblată se află în centrul Europei ”bune”, în Austria, la uzina celor de la Magna Steyr, în Graz (compania austriacă este cel mai mare producător mondial de automobile specializat pe asamblarea de modele pentru marile mărci auto; este recunoscută pentru calitatea produselor sale; BMW a produs de-a lungul timpului în această uzină Seria 5, X3 etc). Parteneriatul german-nipon (care nu este nicidecum primul dintre cei doi mari constructori, poate doar cel mai vizibil și mai amplu), a fost blamat de simpatizanții ambelor mărci. Inițial catalogată drept o blasfemie, mișcarea a fost una de bun augur pentru toată lumea.

În aceste vremuri (citește ”în ultimii ani”) Toyota e pusă pe făcut bani, încheind recent un parteneriat similar și cu Subaru, pentru modelul GT86 / Subaru BRZ. Banii sunt motorul industriei, al acestor produse de nișă; fără finanțe, ele nu pot exista, nefiind modele de masă, care să aducă un profit extraordinar. Dezvoltarea unui model nou prin forțe proprii este un proces foarte costisitor. Toyota a preferat să împrumute de la BMW platforma tehnică, motorul (de la cine să preiei un propulsor bun, dacă nu de la un motorist de excepție), transmisia, o mare parte din habitaclu și alte subansamble. Acestea sunt comune cu cele ale modelului BMW Z4 M40i.

Acest lucru fiind cumva cunoscut, nici nu apăruse bine pe piață a cincea generație a legendarei Supra, anul trecut, că vreo patru tuneri din Statele Unite și din Japonia deja ofereau kituri bolt-on de schimbare de motor; suporții de motor modificați, prinderea în cutia de viteze ZF de la BMW aranjată, plus modificări încât puterea finală să fie vreo 1.000 CP măsurați la volantă. Motorul de 2.998 cmc, șase cilindri în linie, bloc de aluminiu – B58 de la BMW – se schimbă complet (engine-swap) cu 2JZ-ul de 2.997 cmc, șase cilindri în linie, bloc de fontă, provenit de la generația anterioară de Supra (A80 sau Mark 4 sau Mk. 4). Anul 1991 este cel care marchează echiparea modelului nipon cu acest motor simplu, supra-inginerizat, supra-proiectat, supra-dimensionat pentru forțele interne pe care le suportă. A fost în perioada de aur a industriei auto japoneze, când toți constructorii aveau bani și apetit pentru producerea de modele ultraperformante și exotice.

Blocul motor, în cea mai puternică variantă de uzină, a produs 325 CP, declaraţi oficial. Practic dezvolta mai mult, dar toți producătorii japonezi declarau puteri mai mici, din cauza taxelor de pe piața internă. Adu-ți aminte că, în ultimii 20 ani, foarte multe modele japoneze cu pretenții sport au fost declarate cu 280 CP, indiferent de marcă (Mitsubishi, Subaru, Honda, Nissan, Mazda, Toyota).

Nu neapărat fiabilitatea i-a creat faima acestui propulsor, ci caracteristicile sale fizice, presiunile pe care le putea suporta și puterile pe care le dezvolta, după o serie de modificări ale internelor și externelor. Puteri extreme de 1.500 CP-2.000 CP sunt relativ des întâlnite la Supra Mk.4, ele fiind limita superioară la care se poate merge prin modificarea corectă a unui 2JZ. Ține cont că trenul de rulare stoc poate face față la puteri de până la 800 CP-1.000 CP, iar cutia de viteze manuală cu șase trepte, de la Getrag, până la 1.000 CP. Zvonul este acela că o Supra Mk. 4 modificată la 600 CP este la fel de fiabilă ca una cu putere stoc.

Toyota Mark 4 A80 2JZ

Generaţia A90 este apetisantă din punctul de vedere al designului exterior, cu o parte frontală masivă, supărată, modernă, cu o linie mediană pronunţată pentru un aspect lat. Este o maşină cu ampatament scurt (mai scurt decât al lui GT86), drept urmare o mașină cu reacții rapide. Modelul din 2019 încoace a fost botezat GR Supra, Gazoo Racing fiind divizia de motorsport a constructorului nipon (vezi și GR Yaris), echivalentul lui ”M” la BMW sau ”AMG” la Mercedes. Toyota a produs 1.500 unități Supra anul trecut, în trei nivele de echipare, toate propulsate de motorul B58, care dezvoltă 335 CP și 495 Nm. Repriza 0-100 km/h se realizează în 4,3 secunde, conform producătorului. Pentru anul 2020, Toyota a operat schimbări asupra motorului, înlocuind galeria de evacuare, schimbând designul pistoanelor și scăzând compresia. Rezultă este o putere și un cuplu superior, respectiv 382 CP și 500 Nm, acelerația 0-100 km/h scăzând cu 0,2 secunde față de cea a lui A90. Introducerea propulsorului de 2.0 litri turbo (B48) nu face decât să umble golul dintre Toyota GT86 și GR Supra de 3.0 litri, oferind o putere intermediară pe o platformă de supercar. GR Supra de 2.0 litri single-turbo dezvoltă 255 CP și 400 Nm și, cuplat la aceeași cutie de viteze cu opt trepte, conferă o repriză de accelerare de la 0 la 100 km/h în 5,1 secunde. Acest model nu beneficiază de diferențial activ și suspensie adaptivă, spre deosebire de variantele cu motor cu șase cilindri. Toate variantele sunt limitate electronic la 250 km/h.

La interior vei recunoaște cockpitul de BMW, cu padele de schimbare a treptelor din spatele volanului, cu clusterul pentru climatizare și confort atât de familiar, cu ecranul central pe care îl ști deja. Ceea ce îi aparține doar Suprei este ceasul turometrului și… vreo câteva butoane pe la volan. Inclusiv oglinzile retrovizoare sunt de Z4.

Încă nu am avut ocazia de a testa o GR Supra, dar când se va întâmpla, voi face un material detaliat. Până atunci, pot doar să admir că Toyota a găsit o soluție pentru ca acest model fabulos să poată exista și pot privi lucrurile astfel: BMW a pus umărul, indiferent de termeni, și intră în istorie ca mentor / co-făuritor al legendei Supra.