BMW Group – Cea mai populară companie din lume
Firma de consultanţă Reputation Institute a publicat clasamentul său cu cele mai populare companii din lume. BMW Group a urcat pe prima poziţie, devansând Apple şi Google. Performanţa vine alături de alte studii din ultima perioadă care au evaluat BMW Group ca cea mai valoroasă marcă auto (Brandz Top 100 realizat de Millward Brown) şi compania cu cea mai bună dezvoltare durabilă (premiile SAM Group).
De-a lungul ultimilor doi ani, Google a fost lider în ierarhia celor mai populare companii de pe mapamond. Dar în acest an, sondajul RepTrak 100 realizat de Reputation Institute a dezvăluit o schimbare importantă: cel mai popular motor de căutare a fost detronat de BMW Group.
După ce a obţinut locul al patrulea în studiul de anul trecut, BMW Group a înregistrat o urcare spectaculoasă. Cum Daimler şi VW se regăsesc şi ele în Top 10, acest studiu a evidenţiat reputaţia extraordinară de care se bucură automobilele „Made in Germany”. Alţi constructori auto care au ajuns între cele mai populare 100 de companii ale lumii sunt Honda (22), Toyota (37), Nissan (62), Suzuki (88) şi Hyundai (96). În 10 dintre cele 15 regiuni analizate, BMW Group a reuşit să intre în Top 10 – o performanţă depăşită numai de Sony, care a fost nominalizată de 13 ori pe una dintre primele zece poziţii. În cele şapte categorii principale ale studiului, BMW Group s-a clasat pe primul loc la Produse/Servicii. De asemenea, a fost declarat cel mai bun constructor auto la celelalte şase categorii ale studiului.
Cea mai apreciată, dar şi cea mai valoroasă companie auto
BMW surclasează Toyota pentru a reveni pe prima poziţie în studiul Brand Z Top 100 realizat de compania de cercetare de piaţă Millard Brown. BMW este încă o dată cea mai valoroasă marcă de automobile, recâştigând poziţia dobândită în 2010.
Compania a realizat şi cel mai mare salt de valoare din industrie, cu 10%, fiind acum evaluată la 24 623 milioane de USD.
Într-un clasament al mărcilor europene, se observă şi aici succesul „Made in Germany”. BMW ocupă locul patru, după Deutsche Telekom (26 837 milioane USD), Louis Vuitton (25 920 milioane USD), SAP (25 715 milioane USD).
Încă o dată, BMW Group este compania cu cea mai bună dezvoltare durabilă
La ceremonia Premiilor SAM Group pentru Dezvoltare Durabilă, în premieră în Germania, BMW Group a câştigat două premii. Compania a primit statutul SAM Gold Class şi a fost desemnată lider de industrie, cea mai bună performanţă dintre toţi constructorii auto. Este pentru prima dată când SAM Group decernează Premiile SAM pentru Dezvoltare Durabilă pentru Germania. SAM Group, al cărei sediu central se află la Zürich, este o agenţie de evaluare a dezvoltării durabile care a fost fondată în 1995. Clasificările realizate de SAM Group cu privire la dezvoltarea durabilă a companiilor analizează anual peste 2.000 de companii.
La ceremonia de premiere ce a avut loc la Muzeul Telecomunicaţiilor din Berlin, Michael Baldinger, directorul executiv SAM Group, a apreciat realizările companiei: „BMW Group este lider în privinţa managementului inovaţiilor şi a demonstrat, prin întreg lanţul de valori, un angajament ferm pentru reducerea efectelor negative asupra mediului”.
Pentru BMW Group, dezvoltarea durabilă este parte integrantă a strategiei companiei. De altfel, BMW Group a fost un pionier al industriei auto introducând un responsabil de mediu încă din 1973. De asemenea, BMW a fost primul producător auto care a introdus o strategie de reducere a emisiilor la nivelul întregii game – BMW EfficientDynamics- încă din 2007.
Angajamentul BMW Group faţă de dezvoltarea durabilă a primit numeroase premii prestigioase în ultimii ani. Compania a fost desemnată ca fiind cea mai sustenabilă în Dow Jones Sustainability Index pentru al şaptelea an consecutiv. În ultimii zece ani, BMW Group a fost prezent şi în clasamentul FTSE4Good, una dintre cele mai importante ierarhii pentru companii care pune accentul pe gestiunea dezvoltării durabile. De asemenea, 2011 a fost anul în care BMW Group a fost lider al constructorilor auto în clasamentul CDP Global 500.
[Sursa: BMW]Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro