BMW la NAIAS Detroit 2010 – comunicat de presa
Ce aduce viitorul în ceea ce priveşte „Plăcerea de a conduce” – aceasta înseamnă prezenţa BMW la Salonului Auto Internaţional Nord-American (NAIAS) ce va avea loc la Detroit în perioada 16-24 ianuarie.
Pe lângă premiera mondială a fascinantului şi ultrasportivului model BMW Z4 sDrive35is, Salonul Auto Internaţional Nord-American din ianuarie marchează debutul unei tehnologii de transmisie: BMW prezintă modelele BMW ActiveHybrid 7 şi BMW ActiveHybrid X6. Primele modele hibrid ale mărcii arată plusul de eficienţă şi de dinamică pe care un producător premium, aşa cum este BMW, le poate oferi prin intermediul tehnologiilor inovatoare care combină motorul cu combustie şi transmisia electrică.
O altă dovadă a puterii inovatoare a mărcii este BMW Seria 5 Gran Turismo, un model nou şi unic, care reuneşte confortul luxos al călătoriei, versatilitatea superioară şi o poziţie înaltă (Semicomand Position) pentru a oferi o experienţă a condusului fără precedent. Noul model dispune şi de beneficiile tehnologiilor BMW EfficientDynamics pentru un consum redus de combustibil şi emisii scăzute. Dintre acestea se remarcă noua cutie de viteze cu 8 trepte, prezentată în premieră pe noul BMW Seria 7 V12.
Noul BMW Z4 s-a impus ca cea mai pură reprezentare a „Plăcerii de a conduce” şi pe piaţa nord-americană. Această reinterpretare a unui roadster clasic – cu hardtop retractabil, scaune mutate spre în spate, aproape pe puntea spate şi motoare puternice cu şase cilindri dispuşi în linie – intră acum într-o nouă dimensiune a dinamicii. La NAIAS 2010, BMW va prezenta BMW Z4 sDrive35is. Acesta dispune de un propulsor Twin Turbo cu High Precision Injection care dezvoltă o putere maximă de 250 kW/340 CP şi are un maxim al cuplului de 450 Nm.
BMW ActiveHybrid 7 este primul automobil din lume care combină un motor V8 pe benzină, o transmisie automată cu opt trepte şi un motor electric, ca un concept hibrid uşor (mild hybrid). Alăturarea unui motor evoluat cu opt cilindri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo şi High Precision Injection, cu un propulsor electric oferă modelului BMW ActiveHybrid 7 o putere totală a sistemului de 342 kW/465 CP şi un cuplu maxim de 700 Nm. Acumulator litiu-ion care alimentează sistemul electric este dezvoltat special pentru aplicaţii în lumea auto.
Interacţiunea gestionată cu precizie a acestor două surse de putere contribuie nu numai la optimizarea nivelului de eficienţă, ci şi la performanţele dinamice şi confortul de deplasare oferite de BMW ActiveHybrid 7. Modelul accelerează până la 100 km/h, cu start de pe loc, în 4,9 secunde, în timp ce consumul mediu de combustibil în ciclul de testare EU este de 9,4 litri/100 kilometri şi reduce emisiile CO2 la numai 219 grame per kilometru.
O altă caracteristică a modelului BMW ActiveHybrid 7 este funcţia Auto Start Stop care menţine perioadele de relanti la minimum atunci când se opreşte la semafor sau în aglomeraţiile din trafic şi astfel se evită orice consum excesiv de combustibil. În premieră, aerul condiţionat şi ventilaţia pot fi operate chiar şi atunci când motorul este oprit, la fel cum conceptul de gestiune a energiei, oferit la această limuzină de lux performantă, oferă opţiunea de a folosi aerul condiţionat chiar şi atunci când automobilul staţionează.
În paralel cu BMW ActiveHybrid 7, BMW prezintă în cadrul NAIAS 2010 şi modelul BMW Active Hybrid X6. Sistemul de transmisie al automobilului este realizat dintr-un motor V (ce dezvoltă 300 kW/407 CP, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo) şi două motoare electrice sincronizate, care dezvoltă o putere maximă de 67 kW/91 CP, respectiv de 63 kW/86 CP.
Motoarele electrice îşi primesc energia de la un acumulator NiMH de înaltă performanţă, poziţionat sub compartimentul de bagaje şi care furnizează putere şi pentru reţeaua de bord.
Puterea maximă a sistemului în acest caz este de 357 kW/485 CP, cu un cuplu ce atinge maximum la 780 Nm. Interacţiunea precis controlată a celor trei unităţi de propulsie optimizează eficienţa generală a modelului BMW ActiveHybrid X6 la orice viteză. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h se realizează în numai 5,6 secunde, iar viteza maximă pentru BMW ActiveHybrid X6 este limitată electronic la 236 km/h (250 km/h în combinaţie cu pachetul opţional Sport).
Pe de altă parte, consumul mediu de combustibil în ciclul de testare EU5 este de numai 9,9 litri/100 km, iar emisiile CO2 sunt de 231 grame per kilometru. Primul BMW complet hibrid este capabil să ruleze numai pe putere electrică la o viteză de până la 60 km/h, iar aceasta fără nici un fel de emisii CO2. Motorul cu combustie poate fi dezactivat automat atunci când este cazul.
Transmisia activă cu două moduri contribuie la sporirea nivelului de eficienţă şi a dinamicii prin oferirea combinaţiei ideale în fiecare caz al celor două sisteme de transmisie. Prin încorporarea celor două motoare electrice, a celor trei angrenaje de planetare şi a celor patru ambreiaje multidisc, transmisia activă cu două moduri transferă puterea sistemului de transmisie în acelaşi fel şi cu aceleaşi calităţi ca şi transmisia automată cu şapte trepte. În schimb, tehnologia inteligentă de tracţiune integrală xDrive distribuie puterea în mod variat între roţile faţă şi cele spate.
Tehnologia BMW Advanced Diesel cu BluePerformance oferă o nouă oportunitate de savurare a „Plăcerii de a conduce” la un nivel redus al consumului de combustibil şi al emisiilor.
Prin prezentarea modelelor BMW 335d Sedan şi BMW X5 xDrive35d ca variante speciale pentru motorul diesel cu şase cilindri, BMW se concentrează în special pe provocările propuse de piaţa auto din America de Nord.
Salonul auto de la Detroit a fost organizat pentru prima dată în 1907 ca un eveniment regional şi a fost un punct de atracţie constant al circuitului internaţional al expoziţiilor auto cu începere din 1987, reprezentând cel mai important eveniment de gen de pe continentul nord-american. În 2009, organizatorii NAIAS au înregistrat peste 650.000 de vizitatori la Cobo Center din Detroit.