BMW M3 Ferrari Red – Make it special

BMW M3

Când îți cumperi un model BMW M, te simți special. Parcă plutești în adrenalină, celelalte mașini din jurul tău pălesc și nici nu mai auzi altceva în afară de sunetul sportiv al evacuării. Simți cum anvelopele brăzdează șoseaua, piciorul apasă nerăbdător accelerația în timp ce acul turometrului animă afișajul bordului, ești în centrul atenției oriunde te-ai duce și inevitabil devii eroul principal al tuturor. Îți imaginezi toate aceste senzații, nu-i așa? Imaginează-ți, atunci, cum ar fi să te aflii la volanului unui BMW M3, vopsit în culoarea Ferrari Red Individual. Sentimentul ar deveni de-a dreptul înălțător, iar privirile din jur s-ar înzeci pe dată. E ca și cum ai avea girofar roșu cu semnale sonore pornite.

BMW M3

Acest exemplar minunat se află la BMW Seattle, din păcate. Nu vă lăsați descurajați de distanță, totuși. Dragostea nu tine cont de reguli. Iar dacă nu sunteți adepții relațiilor la distanță, dealerii BMW din România sunt mai mult decât dispuși să vă livreze un BMW M3 în culoarea Ferrari Red, care este acum disponibilă în catalogul de vopsele BMW Individual. Ca pentru toate vopselele Individual, prețul este de 2.502 €. Plăcerile costă…

BMW M3

Adam Newbold, Managerul de Vânzări la BMW Seattle a declarat că tot proiectul cu „Ferrari Red” a pornit după ce a văzut în Dubai un BMW M5 vopsit într-o culoare asemănătoare. Iar când a avut ocazia să comande o culoare specială, s-a gândit la acest concept unic. Trebuie să recunoaștem, viziunea „artistului” este originală. Cine s-ar mai fi gândit să vopsească un BMW în culoarea specifică Ferrari?

BMW M3

Versiunile BMW M3 și M4 vin în binecunoscutele culori exterioare: Yas Marina Blue Metallic și Austin Yellow Metallic, precum și Alpine White, Mineral Grey Metallic, Sakhir Orange, Black Sapphire Metallic, Silverstone Metallic și Mineral White Metallic. Începând de luna aceasta, vor fi disponibile și culorile mate: Frozen White, Frozen Black, Frozen Red și Frozen Silver. În ceea ce privește culorile speciale, cum este Ferrari Red, divizia BMW Individual Manufaktur îți poate materializa orice viziune cromatică. Cu o așa capodoperă Individual, cine mai are nevoie de tuning? Sau de orice altceva?

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account