Hamann Mi5Sion – Măsuri extreme
Cu Hamann Mi5Sion ai doar două variante. Îți place sau nu îți place? E prea mult sau e prea bine? E cel mai tare BMW M5 modificat sau nu? Oricum o dai, există doar două răspunsuri posibile. În plus, știm deja din experiență că băieților de la Hamann nu le place să fie subtili. Ba chiar de multe ori reușesc să transforme imposibilul în posibil, folosind cele mai inedite metode. Dovada clară stă chiar în fața voastră.
BMW M5, oricât de sportiv și de dinamic ar fi el, tot are tendințe elegante și rămâne o limuzină la origine. Este nevoie de mult curaj și creativitate ca să îl transformi în ceva unic, spectaculos, care să impresioneze doar prin aspectul fizic. Hamann a aceptat provocarea și a apelat la măsuri extreme. Au scos artileria grea din garaje și-au pus-o pe toată pe un BMW M5, numindu-l mai apoi, sugestiv, Hamann Mi5Sion. Partea frontală a fost modificată aproape complet și sculptată cu ajutorul elementelor din fibră de carbon. Astfel, farurile, bara și capota au forme noi, mai dinamice. Profilul lateral este mai agresiv cu prize de aer lângă ușile spate, linii sculptate pe pragurile laterale și o gură de ventilație mai mare în spatele roții față. Atât bara față, cât și cea spate se extind pe lateralele vehiculului, îmbinându-se cu aripile evazate, tot din fibră de carbon și ele. Suspensiile sport îl aduc pe Hamann Mi5Sion cu 35 mm mai aproape de sol, iar jantele ‘Anniversary Evo Hyperblack’ de 21 inch completează perfect designul exterior, la fel și anvelopele Vredestein Ultrac Vorti R.
Din punct de vedere al performanțelor, Hamann Mi5Sion rămâne un sedan brutal care dezvoltă 560 CP ș 680 Nm, capabil de un sprint 0-100 km/h 4,4 secunde.
Per total, Hamann Mi5Sion este mai hardcore decât tot ce ați văzut până în momentul de față pe la tuneri precum Vorsteiner, Prior Design sau G-Power. Cu toate astea, e posibil să nu fie tocmai pe placul tuturor, din moment ce arată atât de diferit de mult-iubitul și faimosul BMW M5.
Sursă foto: Carscoops