BMW Seria 1 Hatchback – Randari si informatii noi
Randare realizata de Automobile Magazine
Anul viitor, BMW va prezenta viitoarea generatie a modelului BMW Seria 1. Construit sub nume de cod F20, BMW Seria 1 2012 va fi lansat mai intai ca versiune hatchback. Noul BMW Seria 1 hatchback va avea un ampatament si un ecartament usor mai mari decat modelul actual.
Va fi disponibil in versiunile cu 3 si 5 usi, ambele folosind noua platforma modulara. ‘Coloana vertebrala’ a acestor modele a fost construita special in acest scop, pentru ca fiecare model sa se poata constitui intr- o variatie a structurii de baza, prin simpla deplasare a punctelor de sprijin catre zonele adecvate fiecarui vehicul. Impreuna cu o mai buna utilizare a pieselor de schimb ce vor fi comune mai multor modele, aceasta noua abordare va permite BMW sa reduca si mai mult costurile de productie.
Versiunile cu trei si cinci usi vor fi disponibile numai in Europa.
Incepand din 2012, BMW va mai adauga doua versiuni gamei Seria 1, si continua sa circule zvonurile legate de un model cu tractiune fata, sau chiar si xDrive. Pentru a genera un volum suficient de vanzari, BMW va asocia noii veniti in familie cu cea de-a treia generatie MINI, care va debuta aproape in acelasi timp
Randare realizata de Automarket
Anul viitor, BMW intentioneaza sa adauge o versiune Gran Turismo noii Seria 1. Denumita Seria 1 GT, noul model BMW Seria 1 GT va fi un vehicul cu 5 usi, un amestec de hatch, break si sedan. 1 GT va fi cu 5 cm mai lung decat modelele cu 3 si 5 usi, dar va avea o parte frontala unica. Pentru a reflecta designul caracteristic Gran Turismo, 1 GT va beneficia de o pozitie destul de inalta la volan, asa cum intalnim si la Seria 5 Gran Turismo. La interior, Seria 1 GT ar trebui sa ofere o alternativa intre doua scaune individuale separate de o consola centrala, sau aranjamentul clasic existent in spate.
Infatisarea caroseriei in doua volume va fi in ton cu Seria 5 Gran Turismo si cu viitoarea Serie 3 GT programata pentru lansare in 2013.
Incepand cu 2013 totusi, BMW va mai adauga inca doua versiuni gamei Seria 1, de aceasta data modele cu tractiune fata sau integrala, urmand reteta aleasa de Audi pentru Audi A3 si de catre Mercedes pentru clasele A si B. Pentru o sinergie mai buna, pana si stilurile de caroserie oferite de cele doua marci sunt apropiate. Din cele doua versiuni, una va fi o caroserie in doua volume ce va impartasi aceeasi structura cu viitorul Mini Clubman.
Dar ce e cu adevarat interesant este un raport publicat zilele trecute de cei de la Automobile Magazine. Pe langa randarile de mai sus, Automobile Magazine lanseaza ipoteza mai multor versiuni Seria 1. Unua din ele, un model Seria 1 cu plafon inalt, ce are legatura cu viitorul MiniVan, si care ar purta numele de cod Compact Activity Tourer (CAT).
“Acel rol mai pragmatic va fi jucat de modelul cu plafon relativ mai inalt Compact Activity Tourer (CAT). Desi CAT este de fapt un minivan de marime medie si putin mai lat, asemanator cu noul Opel Meriva, nimeni din interiorul BMW nu-l denumeste astfel. In schimb, o denumire posibila ar putea fi SportsCruiser; sau Family Activity Vehicle (FAV). Ca si MiniVan, CAT are patru usi clasice, un aranjament flexibil al locurilor pasagerilor, si o extensie in partea din spate ce asigura un spatiu suplimentar pentru bagaje”, relateaza Automobile Magazine.
Mai mult, se pare ca intreg proiectul este gandit si dezvoltat de BMW si nu de MINI. Matricea modulara va utiliza cu siguranta o suspensie independenta pe puntile fata si spate, servodirectie electro-hidraulica, o versiune mai usoara a sistemului de tractiune integrala xDrive (dar nici sistemul AWD de la Countryman) si o combinatie de motorizari in trei si patru cilindri.
Din sursele noastre, pentru a echipa modelele Seria 1 vor fi utilizate motoare turbo noi cu trei si patru cilindri, de la propulsoare de 1,3 litri si 136 CP la agregate turbo de 1,3 litri ce dezvolta 177 CP. Varianta de propulsor pe benzina, denumit N30, va avea capacitati cilindrice de 1,2 si 1,5 litri si puteri in intervalul 70-184 CP.
La varful gamei, modelul 135i va fi echipat cu motorul N55 Twin-Scroll. In segmentul diesel, un motor nou in trei cilindri, N37, cu capacitate de 1,5 litri va livra intre 110 si 125 CP.
Motoarele in trei clindri vor consuma cu circa 10% mai putin combustibil.
Se zvoneste ca un nou concept BMW Seria 1 Hatchback ar putea fi dezvaluit la Salonul auto de la Frankfurt in septembrie 2011.
Update: O sursa apropiata companiei a mentionat faptul ca Seria 1 si Seria 3 vor continua sa beneficieze de propulsie spate si ca la acest moment nu e clar ce nume vor purta modelele viitoare cu tractiune fata. Orice informatie legata de Seria 1 FWD este la acest moment pur speculativa.
[Randari realizate de Automobile Magazine si Automarket]