Ce ai face dacă ai fi șef la BMW?
Puterea de a lua decizii nu trebuie să aparțină oricui. Dacă ambițiile personale depășesc interesele mărcii sau ale clienților, e mai bine să te dai la o parte. Dacă ești un om ca Jochen Neerpasch, atunci poți fi un dictator înscăunat pe viață. Pe noi nu ne-ar deranja.
Cu toții ne-am întrebat la un moment dat dacă deciziile luate de șefii brandului nostru auto preferat sunt cele mai bune pentru companie, sau pentru noi, clienții companiei. Unii au rămas șocați atunci când BMW a anunțat că va construi un SUV, alții când au anunțat că vor construi motoare turbo, Touring-uri performante ori modele cu tracțiune față. Nimic din toate deciziile astea nu păreau a fi bine intenționate în ochii puriștilor și totuși ele s-au întâmplat, indiferent de ce au spus unii sau alții.
Adevărul este că șefia BMW se schimbă și ea, ca orice șefie. Unii îmbătrânesc și lasă locul celor mai tineri, cu idei noi și proaspete, dar care nu sunt mereu pe placul tuturor. Cert este că deciziile trebuie luate spre folosul companiei, dar ele nu se împacă mereu cu opinia publică, care nu este nici ea perfectă. Tot cei care au mai multe informații din interior sunt în măsură să ia decizii, dar se mai întâmplă ca cei de acolo să fie neinspirați sau pur și simplu castrați. Cele mai recente decizii controversate au fost cele în legătură cu introducerea direcției asistate electronic și a modelelor cu tracțiune față, la care se audaugă zvonul unor M-uri cu tracțiune integrală. S-au umplut forumurile cu „hatereală” la adresa lor. Atunci când promisiunile din campania electorală nu mai satisfac nevoile vechilor clienți, ci încearcă să acapareze voturi noi, de la alte partide, e normal să apară și oameni cu pancarde în stradă.
În prezent fanii BMW par a fi încântați de ideea unui viitor BMW Seria 9, de revenirea modelelor speciale (vezi M4 GTS), dar mai sunt unii care și-ar dori un BMW M4 sau BMW M5 Touring ori modele de top care poartă sigla M ( BMW M7). Noi suntem curioși să vedem viitorul BMW Z5, despre care se spune că va fi construit în colaborare cu Toyota și ne-ar plăcea să vedem unul Coupe, dar ne-ar încânta să vedem și un BMW i8 M ori un M1.
Am da cu biciul și am concedia toții oamenii de la marketing care se opun noii dictaturi. În plus, l-am reinstala pe Neerpasch pe tronul de fier după o lovitură de stat. Jochen Neerspasch este supra-omul care a pus bazele diviziei M, care a dat naștere unor modele precum M1, M5 sau 3.0 CSL, care a introdus fitnesul motorsport, l-a descoperit pe Schumacher, a înființat prima școală de pilotaj a unei mărci (BMW Driving Experience), a creat primul program de juniori pentru promovarea unor tinere talente (BMW Junior Team), etc.
Omul ăsta a dat cu pumnul în masă și nu s-a lăsat până nu și-a impus viziunea chiar și atunci când a fost înconjurat de ostilități. E omul nostru, cum s-ar zice, și tot ce a făcut pentru BMW a făcut bine. Noi i-am da scaunul ăl mare din curtea BMW și l-am lăsa pe el să ia toate deciziile până la sfârșitul vieții. Merită un articol mai detaliat cu realizările sale la BMW, dar până atunci facem un exercițiu de imaginație și vă lăsăm pe voi să vă dați cu părerea despre măsurile de urgență care ar trebui aplicate la BMW.
Sursa – BMWBlog