Ferrari 488 GTB va debuta la Salonul Auto de la Geneva

Ferrari 488 GTB deschide un nou capitol în istoria motoarelor V8 la 40 de ani după ce Ferrari a lansat primul model din istoria companiei cu V8 montat central, Ferrari 308 GTB. Noul Ferrari 488 GTB este gândit, la fel ca mai toate Ferrari-urile din ultima vreme, ca o mașină de curse ce se comportă docil pe șosea. Nu știm exact cum vine asta, însă datele tehnice vorbesc de la sine.

Ferrari 488 GTB

Cu o distribuție a maselor de 46,5% pe puntea față și 53,5% pe puntea spate, noul Ferrari 488 GTB își pune toate speranțele înr-un V8 turbo, de 3.902 cmc ce dezvoltă 670 de cai putere la 8.000 de rotații pe minunt, iar momentul motor maxim este de 760 Nm!, disponibil în treapta a VII-a, la 3.000 de rotații pe minut. Având o greutate de de numai 1.370 de kilograme, Ferrari 488 GTB accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,0 secunde și are o viteză maximă ce depășește 330 km/h. Mai mult, Ferrari 488 GTB accelerează de la 0 la 100 km/h în 8,3 secunde. Consumul mediu, nu că ar interesa pe cineva, este de 11,4 l/100 km.

Ferrari 488 GTB

Împachetat cu tot felul de tehnologii împrumutate sau dezvoltate în competițiile motorizate în care italienii sunt implicați, noul Ferrari 488 GTB pare să fie rodul unor frustrări acumulate în cursele de Formula 1. Răspunsul motorului la accelerație este aproape instantaneu și vine, după ce ai trecut de 2.000 rpm, la 0,8 secunde. Sistemul Slip Angle Control este acum mai precis și mai puțin intruziv, permițând accelerații laterale mult mai accentuate. Împreună cu F1-Trac și cu E-Diff, noul sistem controlează și amortizoarele active în timp real, astfel că noul Ferrari 488 GTB a obținut un timp de 1 minut și 23 de secunde pe circuitul Fiorano.

Ferrari 488 GTB

Interiorul este și el gândit pentru a se potrivi cât mai bine scopului pentru care mașina a fost creată. O combinație reușită între sportivitate, confort și materiale care să-ți gâdile orgoliul și să-ți alinte simțurile. Una peste alta, noul Ferrari 488 GTB este un produs „clasic” pentru italieni, dar promite să ofere un nivel excepțional al performanțelor dinamice, într-un mix perfect între mașină de curse și mașină de stradă.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account