M Performance se dă în spectacol cu noile accesorii pentru BMW M2, M3 și M4

Dacă ești mai pasionat de tuning decât ar trebui și nu știi când să oprești, M Performance a gândit un program de reabilitare pentru tine.

M Performance sunt unii dintre cei mai buni tuneri BMW de pe piață. Au reușit cumva să capteze din farmecul mașinilor lor de competiție și să-l ambaleze frumos în tot felu de pachete aerodinamice care păstrează imaginea de stock, dar plusează acolo unde trebuie cu niște componente OEM de toată frumusețea – Jante, culori și grafice speciale, praguri, spoilere, eleroane, prize de aer, inserții de carbon sau de aluminiu pentru interior, cusături și materiale speciale, scaune, evacuări, logo-uri, practic, cam tot ce se caută în piața aftermaket atunci când ai de gând să-ți modifici mașina. Desigur, sunt mulți alți tuneri de BMW, cu tradiție în domeniu, care oferă cam aceleași lucruri, dar nici unul nu reușește să găsească echilibrul între stock și custom așa cum o fac cei de la M Performance. Asta și pentru că au avantajul informației din interior, puterea financiară și cei mai buni specialiști care se ocupă cu asta. Ei știu ce anume se caută, ce preferă clienții, ce vârste și ce bugete au, ce preferă în materie de design și așa mai departe. Este destul de clar că toate lucrurile astea contribuie la dezvoltarea unor piese de cea mai bună calitate, care beneficiază atât de garanție, cât și de OK-ul unor oameni care au un ochi antrenat pentru așa ceva, probabil și câteva diplome pe perete. Mai jos aveți un video care surprinde lucrurile pe care le poți schimba la BMW-ul tău fără să-ți faci griji că vei greși combinația de culori, materiale sau componente.

 

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2023 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account